Dihorul comun (Putorius putorius L.)
Denumiri: Dihor, dihor puturos.
Descriere: Specie comuna, de talie mica (0,6 - 1,8 kg), cu corpul
alungit si coada putin stufoasa, cu picioare scurte, urechi mici si rotunjite si
gatul gros. Culoarea generala data de spic, este bruna-inchis, cu puf galbui sau
alburiu sub acesta. De remarcat sunt, in jurul botului, in dosul ochilor si in
varful urechilor, pete de nuante alburii specifice. De asemenea,
trebuie remarcata glanda perianala urat mirositoare, caracteristica
mustelidelor, care i-a adus denumirea de dihor puturos.
Nu prezinta dimorfism sexual.
Longevitate: Traieste 8-10 ani.
Simturi: Dintre simturi, mirosul pare a fi cel mai dezvoltat. Are insa,
atat auzul, cat si vederea destul de fine.
Sunete: In caz de pericol sau in timpul imperecherii scoate tipete
stridente. Uneori pufaie cu intentia de a speria adversarii.
Urme: Dihorul are talpa lipsita de par, motiv pentru care imprima curat
urmele-tipar. Ghearele se vad si ele clar in urma si, spre deosebire de jderi,
imprima vizibil cel de-al cincilea deget lateral.
Are mersul in salturi, insa urmele-partie, doua cate doua, nu prezinta
aceeasi regularitate ca la jder, in sensul ca apar frecvent cate 3-4 urme tipar, de
multe ori piciorul stang fiind asezat in fata celui drept. Din acest
punct de vedere poate fi confundat cu jderul de piatra. Excrementele, cu miros
caracteristic, sunt lasate in gropi, uneori chiar in jurul vizuinilor si in depozite
special amenajate in interiorul acestora.
Habitat: Prefera luncile, mlastinile, padurile umede, gramezile de
piatra, stogurile de paie, cladirile abandonate, dar si versantii nisiposi
impaduriti in care isi sapa vizuini. Este insa foarte frecvent intalnit si in
interiorul asezarilor omenesti, in fanarii, grajduri, magazii, pivnite si
constructii parasite. Nu se departeaza mult de locul sau obisnuit de trai si nu
produce daune in apropierea vizuinii sale.
Hrana: Consta in principal din soareci si sobolani, completandu-se cu
oua de pasari, cu insecte, broaste, pesti, serpi, pasari de curte si salbatice,
iepuri, fructe, miere de albine s.a.m.d.
Are obiceiul sa stranga uneori rezerve de hrana in galeriile vizuinilor.
Produce pagube nebanuit de mari in terenurile cu vanat mic si in gospodariile
cetatenilor. Este foarte periculos pentru iepurii de vizuina.
Dusmani: Cainii, vulpea, pisica salbatica, acvilele si ulii, precum si
bufnita mare si huhurezii.
Sociabilitate: Dihorul duce o existenta solitara. Exceptie face femela
cu pui. Frecvent se intalnesc mai multe femele cu pui si uneori masculi in
acelasi grup apropiat de vizuini.
Reproducere: Imperecherea are loc din martie pana in iunie. Dupa o
gestatie de 40-43 de zile, femela fata 4-8 pui orbi si fara par. Dupa 3-4
saptamani puii vad, dupa 6-8 saptamani isi urmeaza mama, iar dupa 3 luni sunt
intarcati. Maturitatea sexuala o atinge la 9 luni.
Obiceiuri: Este animal cu activitate nocturna, care se deplaseaza pentru
agonisirea hranei pe distante scurte comparativ cu jderii.
Vanare: Se vaneaza in perioada 15 septembrie-31 martie, cu arma lisa
si cartuse de 2,5 -3 mm. Se poate impusca la panda. Cu totul intamplator poate
sa apara si la goana. Singura metoda eficienta de capturare, folosita pana de
curand in Romania, dar frecventa in Europa, este prinderea cu capcane.
Blana este considerata semivaloroasa, iar trofeul neconventional.
Nota: In Romania pot fi intalnite, mai rar, inca doua specii de dihori:
dihorul de stepa (Putorius eversmani) si dihorul pestrit (Vormela peregusna
euxina). Ambele specii sunt endemice in Dobrogea, motiv pentru
care trebuie ocrotite.

Hermelina (Mustela erminea L.)
Denumiri: Hermelina, hermina, helga, nevastuica mare.
Descriere: Este un mustelid mic (0,1 - 0,3 kg), foarte agil, de culoare
roscata-cafenie in timpul verii si alba iarna. Specific este varful cozii negru,
atat vara cat si iarna.
Longevitate: Traieste circa 10 ani.
Sunete: Cand este speriata sau furioasa scoate un sunet ciudat, ca un
ciripit de pasare. Cand vrea sa ameninte, exemplarele mature tipa asemanator
dihorului, dar mai putin intens. Puii scot un ciripit si un fluierat ca de greiere.
Simturi: Vazul, auzul si mirosul sunt foarte fine.
Urme: Sunt asezate perechi ca si la celelalte mustelide, dar mult mai
mici si mai apropiate decat la jder si la nurca. Sunt insa mai mari si mai
indepartate putin decat la nevastuica.
Habitat: Prefera luncile, dar si padurile cu poieni, terenurile cu
maracini si stufarisurile, de la munte pana pe litoral. In aceste terenuri isi alege
adapostul in adancituri naturale de teren, cariere de piatra, constructii parasite,
vizuini de iepuri de vizuina, gauri de bizami etc. La nevoie isi sapa si singura vizuini.
Hrana: Soareci, pasari mici, oua, broaste, pesti, pui mici de iepure,
bizami etc. Este curajoasa si ataca animale mult mai mari decat talia ei.
Dusmani: Vulpea, pisica, pasarile pradatoare de zi si de noapte.
Sociabilitate: Traieste solitar, exceptand femela cu pui care formeaza
cateva luni o familie.
Reproducere: Perioada de imperechere nu este clar determinata. In
principal se imperecheaza in februarie-martie. Conform opiniei unor autori ar
mai exista o imperechere si in iunie-iulie. In primul caz, gestatia dureaza 8
saptamani, iar in al doilea ar dura 8-9 luni, cu o lunga perioada de dezvoltare
latenta a fatului. Fata in mai-iunie, cate 4-7 pui, mici si orbi. Puii devin
independenti la 3-4 luni si maturi sexual la aproape 2 ani.
Vanare: Se vaneaza, intamplator, intre 15 septembrie-31 martie, cu
arma lisa si cu cartuse de 2,0 - 2,5 mm. Poate fi ademenita imitand chitaitul
soarecilor. Blana alba de iarna este considerata semivaloroasa si constituie
trofeu neconventional.
Altadata se prindea intamplator si in capcanele puse pentru alte specii.

Nevastuica (Mustela nivalis L.)
Denumiri: Nevastuica, nevastuica mica.
Descriere: Asemanatoare, pana la identificare cu hermelina, dar mai
mica (0,050-0,150 kg) si fara negru in varful cozii. Nu devine,
intotdeauna, alba integral in perioada de iarna.
Dimorfismul sexual nu este vizibil.
Longevitate: Traieste 7-8 ani.
Sunete: Emite un suierat ascutit, melodios. Tipa cand se sperie sau
cand ameninta. Puii scot un ciripit usor.
Simturi: Excelente, mai ales auzul si vazul.
Urme: Asemanatoare cu ale hermelinei, deosebindu-se prin faptul ca
sunt mai mici si mai apropiate. Distanta intre urme, la mersul linistit, este 20 -
30 cm, pe cand la hermelina aceasta este de 40 - 60 cm.
Habitat: Prefera terenurile mai uscate, inclusiv din localitati, dar este
intalnita frecvent si pe malul apelor.
Hrana: Are acelasi spectru alimentar ca si hermelina.
Dusmani: Vulpea, pisica si pasarile pradatoare de zi si noapte.
Sociabilitate: Traieste solitar, exceptand femela cu pui.
Reproducere: Imperecherea, ca si la hermelina, nu este foarte bine
localizata in timp. Pui se intalnesc tot timpul anului. De aici a aparut concluzia
conform careia nevastuica se imperecheaza in tot cursul anului. Perioada de
gestatie este de 8-9 saptamani, dupa care femela fata 4-8 pui orbi, care devin
independenti la 3-4 luni si maturi sexual la circa 10 luni.
Obiceiuri: Activeaza mai mult ziua decat noaptea. Asadar, nevastuica
este un animal cu activitate preponderent diurna.
Vanare: Se vaneaza, absolut intamplator, in perioada 15 septembrie-31
martie, cu arma lisa si cu alice de 2,0 - 2,5 mm.

Jderul (Martes sp.)
Denumiri: 1. Jder de copac, jder de scorbura sau, simplu, jder
(Martes martes L.).
2. Jder de piatra sau beica
(Martes foina L.).
Descriere: Cele doua specii de jder sunt foarte asemanatoare, dar nu
pot fi confundate. Jderul de copac este mai suplu, ceva mai mare (pana la 1,0 -
1,5 kg) si are o culoare bruna-roscata, cu puf ce bate spre galben. Galbena este
si pata ovala de sub gat. Coada este stufoasa, de culoare usor mai inchisa decat
corpul, asemanatoare culorii picioarelor.
Spre deosebire de jderul de copac, jderul de piatra este mai mic (0,9 -
1,2 kg), mai scurt dar mai gros, cu picioarele din fata evident mai puternice
decat ale celui de copac. Culoarea este putin diferita, in sensul ca brunul este
mai inchis, cu nuante spre violaceu, cu puful alb, iar pata de pe piept alba, cu
prelungiri pe cele doua picioare anterioare. Coada jderului de piatra pare, in
comparatie cu corpul, usor mai lunga si mai stufoasa decat la jderul de copac.
O alta deosebire intre cele doua specii de jder se regaseste la talpa piciorului,
care la jderul de copac are par, pe cand la cel de piatra, nu.
In sfarsit, distinctia este clara dupa forma ultimului molar, care la
jderul de copac este circulara inspre exterior, pe cand la jderul de piatra
prezinta o despicatura vizibila.
Dimorfismul sexual nu este evident la nici una dintre specii.
Longevitate: Traieste 10-12 ani. Varsta se apreciaza dupa uzura dentitiei.
Sunete: La puii mici se distinge un fel de ciripit, ca de pasare. In
perioada imperecherii, indivizii apartinand ambelor sexe scot tipete greu de
definit, de chemare, ce se aseamana foarte mult cu tipatul ghionoaiei verzi. Se
aud seara, noaptea si, mai intens, in zori. Cand se bat, scot tipete asemanatoare.
Simturi: Au auzul, mirosul si vazul bine dezvoltate.
Urme: Urmele celor doua specii sunt asemanatoare, dar nu pot fi
confundate. Jderul de copac, prezentand par pe talpa, nu imprima la fel de clar
pernitele precum jderul de piatra. La acesta din urma, urma tipar se apropie de
a pisicii, cu care poate fi usor confundata. Diferentele apar si in privinta urmeipartie.
Diferenta esentiala consta in numarul de pernite imprimate, jderul
imprimand usor si ghearele si cel de-al cincilea deget, pe cand pisica doar
patru pernite, fara gheare. Jderii de copac, care se deplaseaza in salturi
neintrerupte, imprima constant perechi de urme, pe cele din dreapta usor in
fata celor din stanga. Beica imprima, din loc in loc, si cate 3 sau 4 urme la salt.
Cand fug, ambele specii imprima urmele asemanator iepurelui.
Excrementele seamana cu ale vulpii, dar sunt mai subtiri si au, de
regula, culoarea mai inchisa. Cand consuma fructe, in excremente se observa
resturi nedigerate din acestea.
Habitat: Ambele specii prefera padurile intinse si linistite. Jderul de
copac este mai frecvent intalnit la munte, pana la limita vegetatiei forestiere.
Este regasit insa si in plina campie, indeosebi in padurile tratate in codru. Spre
deosebire de jderul de copac, beica pare mai bine reprezentata numeric in zona
de deal, se intalneste frecvent si in zona de campie si in Lunca Dunarii si este
mult mai apropiata de localitati. Uneori se instaleaza in suri, patule de porumb,
grajduri si alte constructii parasite chiar in interiorul localitatilor, hranindu-se
preponderent cu soareci.
Ambele specii sunt atasate de locul de trai.
Hrana: Sunt specii preponderent carnivore, care consuma frecvent si
fructe. De la soareci, care constituie hrana obisnuita, pana la fazani, iepuri si
chiar iezi de caprioara mici de cateva zile, ataca orice. Hrana preferata o
constituie veveritele si parsii. Consuma insa si broaste, pesti, melci, insecte,
oua, fructe dulci si zemoase, vasc, miere, iar atunci cand sunt infometati jderii
consuma si cadavre.
Dusmani: Rasul, pisica salbatica, acvilele si bufnita mare sunt
potentiali dusmani naturali, dar nu si eficienti.
Sociabilitate: Traiesc solitar. Doar in perioada imperecherii pot fi
gasiti perechi. De asemenea, mama este urmata, pana in toamna, de puii din
anul respectiv.
Reproducere: Imperecherea are loc la mijlocul verii, in lunile iulieaugust.
Dupa o durata de gestatie de 9 luni la jderul de copac si de 8 luni si
jumatate la cel de piatra, timp in care exista o perioada de dezvoltare latenta a
fatului de circa 6 luni, femelele fata cate 2-7 pui, orbi pana la varsta de 3-4
saptamani. Puii parasesc cuibul la 6-8 saptamani, sunt alaptati pana la 3 luni si
isi urmeaza mama pana toamna tarziu. Devin maturi sexual la 2 ani.
Recent, pe baza de cercetari, s-a infirmat ceea ce credeau vanatorii de
jderi si anume faptul ca in lunile ianuarie-februarie ar avea loc o a doua
perioada de imperechere a femelelor ramase nefecundate si, foarte posibil, a
unora din jderii de doi ani. Desi nu are explicatie cautarea sexelor si gasirea a
cate 2 jderi la sfarsitul iernii in aceeasi scorbura, teoria cu a doua perioada de
inmultire a cazut.
Obiceiuri: Jderii au activitate nocturna si obiceiul de a vana uneori mai
mult decat consuma. Parcurg zilnic distante mari in cautarea hranei. Pot fi
imblanziti cu usurinta si se pot adapta in mod natural traiului in localitati si
chiar in mediul citadin.
Vanare: Clasic, jderul se vaneaza cautandu-l dupa urmele din noaptea
precedenta, lasate pe zapada proaspata, pana la locul in care se odihneste. Din
scorbura este scos prin diverse mijloace, mai mult sau mai putin eficiente. Din
gaurile facute in pamant sau sub stanci, este scos mai greu. Vanarea cu
capcane, foarte eficienta pana acum, nu se practica in prezent in Romania. Nu
si in alte tari ale U.E. Se mai poate vana la nada, la panda langa gura vizuinii
sau langa crapatura din stanca in care se ascunde, seara cand paraseste
adapostul. Perioada legala de vanatoare este in 15 septembrie-31martie. Se
folosesc arme lise si cartuse cu alice de 2,5-3 mm.
Blana este considerata valoroasa, constituind, ca si craniul, trofeu
neconventional.


  << Atlas