Denumiri: Ca si la iepurele de camp, masculul se numeste iepuroi,
femela iepuroaica, progenitura pui, iar juvenilii soldani sau vatui. Mai este
cunoscut insa si sub denumirea de lapin.
Descriere: Fiind inrudit indeaproape cu iepurele de camp, seamana cu
acesta, dar se deosebeste prin talia mult mai mica (1,5 - 2,2 kg), prin urechile
de dimensiuni mai reduse, prin picioarele din fata mai puternice si prin cele
posterioare mai scurte (plansa 25). De asemenea, se deosebeste prin coloritul
general mai cenusiu. Cele doua specii nu pot fi confundate. In plus, daca
urechea iepurelui se intinde spre varful botului, la iepurele de camp il
depaseste pe cand la iepurele de vizuina, nu.
Nu este observabil dimorfismul sexual.
Longevitate: Se apreciaza la maximum 6 ani. Categoria de varsta se
apreciaza dupa fragilitatea oaselor picioarelor si proeminenta de la incheietura
piciorului anterior.
Sunete: Un suierat discret, subtire, in caz de pericol, completat de
baterea pamantului cu picioarele din spate. Sunt cele mai frecvente sunete de
alarma care se pot auzi in preajma coloniilor de lapini. Iepuroiul mai scoate un
mormait discret cand urmareste iepuroaica in calduri. Atat masculul cat si
femela se vaita strident, asemanator iepurilor de camp, cand sunt prinsi. Cand
sunt stramtorati in vizuina, dar nu sunt prinsi, scot un sunet caracteristic greu
de descris, cu nuante intre marait, gafait si sforait, prin care incearca probabil
sa surprinda si sa sperie adversarii.
Urme: Sunt asemanatoare cu cele lasate de iepurele de camp, fiind insa
mai mici si mai apropiate. De asemenea, rosaturile crengilor,
arbustilor, pomilor si arborilor tineri seamana cu cele ale iepurelui de camp,
dar sunt si mai marunte, ca de altfel si excrementele, lasate din abundenta in
preajma vizuinilor.
Biotop: Este originar din Spania, dar a fost colonizat de sute de ani in
apusul Europei, apoi introdus in Romania dupa 1900, in zona Iasului. S-au
incercat mai multe populari cu lapini in judetele Alba, Buzau, Brasov, Bacau,
Botosani, Covasna, Dolj, Mures, Maramures, Prahova si recent in judetul
Ilfov. Rezultatele nu sunt deloc incurajatoare. S-a constatat ca prefera
terenurile usoare de pana la 500 m altitudine, in care-si poate sapa vizuinile,
situate la margine de masiv paduros ori spinariile si tufisurile situate in campul
cultivat agricol. Nici nisipurile curate, in care vizuinile se surpa, nici terenurile
grele si umede, in care-si sapa greu vizuinile, nu-i sunt prielnice.
Importante, dar in mai mica masura decat solul, sunt: adapostul natural
al locului in care este amplasata colonia, resursele de hrana din apropierea
vizuinilor si existenta unui versant insorit, acesta fiind preferat terenurilor
plane si versantilor umbriti. Vizuinile pot fi simple, dar cel mai adesea sunt
ramificate.
Hrana: Este similara cu cea a iepurelui de camp, iepurele de vizuina
fiind chiar mai putin pretentios fata de hrana decat acesta. In conditii extreme
devine coprofag, salvandu-se prin ingerarea si utilizarea ultimelor elemente
nutritive din propriile excremente.
Dusmani: Sunt aceiasi si la fel de numerosi ca si ai iepurelui de camp.
Se adauga in plus viezurele, periculos in special pentru puii proaspat nascuti.
Periculosi sunt insa, in mai mare masura, pradatorii care intra si il ataca in
vizuini: dihorii, jderii, hermelina si chiar nevastuica. De asemenea, sunt foarte
periculoase pisicile si pradatorii cu pene, de zi (ulii) si de noapte (bufnitele,
huhurezii), care pandesc lapinul de deasupra vizuinilor.
Sociabilitate: Spre deosebire de iepurele de camp, iepurele de vizuina
traieste in colonii familiale, sapandu-si viziunile unele in apropierea altora, de
foarte multe ori din aceeasi intrare comuna. In colonie, familiile traiesc separat
fara a se deranja intre ele. Doar femela gestanta se retrage in vizuini izolate
sau intr-o ramificatie separata pentru a naste. La plecare din vizuina izolata,
femela astupa intrarea cu ierburi, frunze etc.
Reproducere: Imperecherea incepe primavara devreme, prin februarie,
si dureaza cel putin pana in luna septembrie. Durata gestatiei este de 30 de
zile, dupa care iepuroaica fata 4-8 pui, golasi si orbi in primele 10 zile. Puii
sunt alaptati 3-4 saptamani, apoi devin independenti. Asa sunt posibile 4-5
fatari pe an si o prolificitate de 25-30 pui/iepuroaica intr-un an.
Maturitatea sexuala se instaleaza dupa varsta de 5-8 luni, astfel incat
primii pui pot avea, inca din anul in care s-au nascut, prima lor progenitura.
Obiceiuri: Este un animal cu activitate preponderent nocturna, foarte
atasat de locul in care s-a nascut. Raza sa de activitate nu depaseste cateva sute
de metri.
Vanare: Deocamdata, in Romania lapinul nu se vaneaza, din cauza
efectivelor reduse aproape de zero. Sezonul legal de vanatoare coincide insa cu
cel al iepurelui de camp: 1 noiembrie - 31 ianuarie.
Se poate vana exclusiv la sarite sau cu dihorul la vizuina, goana nefiind
eficienta, iar vanarea la panda interzisa.
La vanatoare se foloseste arma cu alice si cartuse de 2,5 - 3 mm.
Ocrotire si ingrijire: Intemeierea unei colonii se face intr-un teren
propice, in care ori se sapa vizuini artificiale care comunica intre ele, ori se
obtureaza la gura vizuinile de vulpe sau viezure care deja exista. Lapinii le vor
lua in folosinta si vor incepe imediat sa-si sape propriile ramificatii din
acestea, cu pamantul scos obturandu-le pe cele initiale pana la dimensiuni
convenabile.
Pentru a-i proteja de pradatori cu ocazia colonizarii, este indicata
constructia unei voliere deasupra vizuinilor, in care sa fie practicate orificii de
dimensiunea lapinului pentru a li se permite iesirea si intrarea in aceasta,
preferabil pe sub gramezi mici de ramuri verzi, maracini, craci etc.
In interiorul volierei este indicat sa li se administreze hrana
complementara, ca de altfel si in exteriorul acesteia, constand din fanuri,
ramuri verzi pentru ros si chiar porumb.
Atentia cea mai mare trebuie insa acordata imputinarii pradatorilor
specifici, printre care cei mai periculosi sunt dihorii, jderii de piatra si pisicile
salbatice. Nici ulii si huhurezii nu trebuie acceptati in preajma. De fapt, in
Romania nu au reusit colonizarile facute din cauza lipsei de preocupare pentru
combaterea acestor pradatori.
Pagube: Este considerata una dintre cele mai pagubitoare specii de
vanat, devenit plaga in alte tari pentru agricultura si silvicultura, datorita
roaderii cojii, dar si a radacinilor, arbustilor, arborilor si pomilor fructiferi.
Face de asemenea pagube mari in gradini unde roade orice: legume, flori,
arbusti ornamentali etc.
In Romania, doar in apropierea vizuinilor s-a constatat eliminarea, prin
roaderea tulpinilor de jur imprejur, a arbustilor si puietilor forestieri.
Limitarea extinderii populationale, din cauza pradarii la care este supus
permanent, face ca pericolul pagubelor cauzate de lapin sa nu fie de actualitate
la noi in tara. Se pare ca nici inmultirea lui nu este posibila in conditiile lipsei
de atentie pentru combaterea daunatorilor specifici, desi specia ar prezenta un
interes deosebit, in vederea scaderii presiunii cinegetice asupra altor specii de
vanat.