Denumiri: Masculul se numeste caprior sau tap rosu, femela caprioara
sau capra rosie, iar puiul ied si, respectiv, iada. Tapii tineri, cu coarnele sub
forma de sulite, se mai numesc sulitari sau tepusari, iar cei cu doua terminatii
furcari. Tapul tanar se mai numeste si tapuc.
Descriere: Dimorfismul sexual este evident datorita coarnelor care la
tap sunt considerate, ca si la celelalte cervide, o exteriorizare a caracterului
sexual secundar. Tapul, de 20 - 30 kg, este, de asemenea, usor mai mare decat
femela, care are doar 18 - 25 kg. Vara culoarea ambelor sexe este rosie-bruna
sau rosie-caramizie, iar iarna devine cenusie, cu oglinda alba, foarte vizibila.
Se sustine ca oglinda caprei este mai mare decat oglinda tapului si de o forma
putin diferita. Schimbarea parului are loc in septembrie-octombrie si aprilie -
mai. Iezii, care au la fatare 1,2 - 1,6 kg, prezinta fenomenul de homocromie
pana in jurul varstei de 3 luni.
Primele coarne, sub forma de butoni sau de sulite scurte fara rozeta, de
1,0 - 2,0 cm, cresc pe cilindri frontali de prin august-septembrie pana in
decembrie-ianuarie din primul an de viata. Dupa caderea acestora, in ianuarie -
februarie incepe sa creasca cel de-al doilea rand de coarne, care sunt curatate
in mai-iunie, cand capriorul implineste varsta de un an. Aceste coarne au
forma de sulite sau de furci, de 8-15 cm lungime, si au rozetele deja schitate.
Ele cad la sfarsitul toamnei, prin luna noiembrie.
Longevitate: Este apreciata la 12-15 ani. Trofeele cele mai puternice
sunt dezvoltate la 6-8 ani. Incepand de la varsta de 8 ani, trofeul masculilor
intra in regres ca urmare a imbatranirii. Varsta se apreciaza usor dupa uzura
dentitiei la exemplarele impuscate, iar la cele in viata in functie de aspectul
exterior si trofeu.
Sunete: Cand se sperie sau cand i se pare ceva suspect, atat tapul cat si
capra brahnesc sau latra. Capra brahneste mai indelung si pe un ton mai vaitat
decat tapul, care brahneste mai scurt si mai grav. Iedul isi cheama mama
printr-un piuit inalt ca tonalitate, iar mama isi cheama iedul printr-un piuit mai
discret. In timpul imperecherii, sunetele scoase de capra si de tap sunt diferite,
dupa cum se cheama intre ei ori se alearga.
Urme: Sunt inconfundabile, putandu-se deosebi cu usurinta de urmele
altor specii. Mai dificila este deosebirea urmelor lasate de mascul, de cele
lasate de femela. In fuga copita se despica si sunt imprimati pintenii, pe cand
la mersul linistit se imprima doar copita stransa.
Tapul isi mai deconspira prezenta in teren prin semnele frecarii
coarnelor de puieti, arbusti, tufisuri etc., ca modalitate de marcare a
teritoriului, si curatirii coarnelor de piele.
Excremente: Sunt asemanatoare cu cele de oaie, fiind insa mai mici.
Diferentierea se face usor prin introducerea acestora in apa clocotita, mirosul
degajat de cele de oaie fiind inconfundabil.
Biotop: Capriorul prefera padurile si crangurile, de la munte pana la
campie, precum si vastul spatiu agricol din zona de campie. Mai este intalnit si
in padurile, in grindurile si in incintele cultivate agricol din Delta Dunarii.
Foarte favorabile pentru specie sunt insa trupurile mici de padure, situate in
mijlocul terenurilor cultivate agricol, de la campie si de pe coline.
Hrana: Ierburile, frunzele, lujerii, mugurii si, mai rar, coaja unor arbori
si arbusti tineri constituie hrana de baza in timpul iernii. La aceste sorturi se
mai adauga fructele de lemn cainesc, de maces, de paducel, de artar, ghinda,
jirul si altele asemenea. In campul agricol se hraneste cu gramineele verzi,
insamantate toamna, cu alte plante cultivate si cu plante din flora spontana.
Vara prefera culturile agricole (de grau, de ovaz, de soia etc.), in care,
datorita modului selectiv de hranire, nu produce prejudicii.
Dusmani: Braconierul, lupul, cainele hoinar, sacalul, vulpea, pisica
salbatica, dar si jderul si mistretul pentru iezii neajutorati sunt potentiali
dusmani ai speciei. Daca zapada este mare si de lunga durata, capriorii pot fi
prinsi si omorati relativ usor, deoarece intervin, dincolo de efectul stanjenitor al
stratului de omat, inanitia si imbolnavirea multora dintre exemplarele tinere sau
foarte batrane.
Sociabilitate: In timpul iernii capriorii se strang in carduri (ciopoare),
de pana la 30 indivizi si chiar mai multi, apartinand ambelor sexe. In afara
acestei perioade, exceptand perioada de imperechere, tapii traiesc izolat sau in
preajma unei capre. Tapii isi marcheaza teritoriul, prin frecarea puietilor si
tufelor cu coarnele, si il apara impotriva eventualilor intrusi.
Reproducere: Alergatul la caprior are loc in iulie-august, de regula
ziua. Doar arareori, cand este luna plina, alergatul se continua si noaptea. In
aceasta perioada sunt observabile in iarba asa-numitele "inele de alergat", sub
forma de cercuri cu diametrul de cativa metri (5-8 m).
Femelele ramase nefecundate in iulie-august au o a doua perioada de
imperechere in noiembrie-decembrie, mai greu de observat.
La cele fecundate in iulie-august, embrionul ramane in stare latenta
timp de circa 4 luni. Din noiembrie-decembrie embrionii se dezvolta normal,
indiferent de data imperecherii, astfel incat, dupa circa 5 luni, caprele nasc cel
mai adesea 2 iezi, dar si 3 sau doar unul (majoritatea in luna mai). Gestatia
dureaza, asadar, fie 9 luni, fie 5 luni, dupa caz.
Vanare: Intre 1 mai - 15 octombrie la mascul si 1 septembrie - 15 februarie
pentru femela si ied.
Sunt admise, ca metode de vanatoare, doar panda si dibuitul.
Este admisa folosirea chematorilor (mecanice), cu ajutorul carora se poate
ademeni tapul, prin imitarea glasului femelei in calduri sau al femelei alergate
ori a iedului. La caprior este indicat sa se traga cu glont, de la calibru 5,6 x 43
in sus, dar este admisa si vanarea cu proiectil unic tras din arme lise. Trofeul il
constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta. Selectia
masculilor, ca si in cazul celorlalte specii de cervide, se face dupa aspectul
exterior al corpului si al trofeului. Considerentele si
procentele privind selectia sunt aceleasi ca si in cazul cerbului comun si
lopatarului.
Ocrotire si ingrijire: Diminuarea efectivelor de pradatori naturali
salbatici, combaterea cainilor hoinari, sanctionarea prinderii puilor si
combaterea oricarei forme de braconaj sunt principalele masuri de ocrotire, dar
nu singurele. Crearea conditiilor de liniste in perioada si in zonele de fatat este
la fel de importanta pentru supravietuirea iezilor.
In perioada critica de iarna, indeosebi in zona de deal si munte,
capriorul trebuie ajutat cu hrana complementara, compusa din nutreturi
concentrate si fibroase, ultimele de buna calitate pentru a fi acceptate de
acesta. Accepta si hrana suculenta, care este indicat sa fie servita in zilele cu
temperaturi pozitive.

Capriorul (Capreolus capreolus L.)
  << Atlas