Castorul (Castor fiber)
Alte denumiri: breb, castor european, biber, hodos si bibart.
Descriere: Este un rozator acvatic, asemanator ca forma si culoare cu
bizamul, dar de talie mult mai mare (13 - 38 kg). Coada este relativ lunga,
turtita dorso-ventral si lipsita de par. Picioarele sunt puternice, tipice
animalelor plantigrade, cu cate 5 degete si cu pielita interdigitala la cele
posterioare. Adeseori sta in pozitie bipeda, iar picioarele anterioare sunt
folosite ca adevarate maini la constructia barajelor si la strangerea hranei.
Are ochii mari, urechile scurte si narile cu laturile exterioare dezvoltate,
care se inchid cand se scufunda sub apa. Este un foarte bun inotator,
dar pe uscat se misca greoi.
Dimorfismul sexual este slab evidentiat.
Urme: Sunt uneori vizibile gaurile din maluri, cu intrare intotdeauna
submersa si, mai ales, cioatele arborilor retezati sub forma de creion ascutit si
resturile roase ale arborilor doborati. Capitele si barajele construite pentru
adapost, ca de altfel si excrementele cu miros de mosc depozitate vizibil pe
uscat in preajma adaposturilor, sunt alte semne vizibile care tradeaza prezenta
castorului in teren. Cel mai usor vizibile sunt potecile batatorite de iesire din
apa pe mal, precum si unghiile mari imprimate in pamantul relativ moale.
Simturi: Are vederea mediocra, auzul fin si mirosul excelent.
Sunete: Un grohait moale, uneori un pufait, iar atunci cand sunt linistiti
glasul lor modulat seamana foarte mult cu soapta umana.
Habitat: Prefera raurile adanci si molcome care strabat padurile
compuse din specii de esenta moale si mult subarboret. Semintisul de pe
marginea apei, precum si sprancenele de stuf si de papura sporesc bonitatea
locului de trai pentru breb. Traiesc insa si in lacuri si benturi, mai ales daca
acestea comunica intre ele sau cu ape curgatoare, prin canale. Suporta greu
apropierea de localitati si deranjul oamenilor. A disparut cu mai bine de 100
de ani din fauna Romaniei, dar a fost reintrodus cu succes dupa anul 1995.
Hrana: Pentru a se hrani, brebul doboara arborii cu diametrul de
15 - 20 cm de esenta moale (plop, salcie, mesteacan etc.) Acestora le roade
coaja si ii scurteaza pana la dimensiuni de 1,5 - 2 m, apoi ii cara in vederea
construirii de baraje sau pentru construirea depozitelor de hrana. Consuma si
ierburi, frunze si plante acvatice. Daca sunt culturi in apropierea malurilor se
deplaseaza si mananca in acestea, carand parte din hrana la adapostul
vegetatiei abundente din preajma apei si chiar in apa.
Dusmani: Doar canidele de talie mare, printre care cainii puternici,
prezinta un oarecare risc pentru breb.
Obiceiuri: Traieste in colonii, dar poate fi intalnit si in perechi izolate.
In ambele situatii isi marcheaza teritoriul prin depuneri de castoreum pe locuri
ridicate, situate in punctele obligatorii de acces spre vizuina. Duce o viata
nocturna. Traieste in corpul barajelor construite sau in vizuinile amenajate in
maluri, cu cotloane si hornuri de aerisire.
Cand apa scade, intrarile vizuinilor ramase pe uscat sunt camuflate cu
ierburi, astfel incat cu greu pot fi observate.
Reproducere: Perechile se formeaza de regula la varsta de 2 ani, dar si
la 3 ani, in lunile ianuarie-februarie, fiind considerate durabile. Desi se
apreciaza ca specia este monogama, masculul traieste separat, intalnindu-se cu
femela doar noaptea. Imperecherea are loc in februarie-martie, iar gestatia
dureaza circa 3 luni, asa incat femela fata 2-4, maximum 8 pui, la sfarsitul
lunii mai. Puii sunt cu par pe ei si au ochii deschisi inca de la nastere. Acestia
se dezvolta insa incet, ajungand sa inoate doar dupa varsta de 3 luni. Dupa
varsta de 2 ani, toamna tarziu, brebii tineri migreaza pentru a-si intemeia
propriile familii si colonii noi.
Nu se vaneaza deocamdata. Trofeele neconventionale sunt considerate
totusi blanurile si incisivii.

  << Atlas