Cerbul lopatar (Dama dama L.)
Denumiri: Masculul se numeste cerb lopatar, lopatar sau taur de
lopatar, iar femela ciuta de lopatar, lopatarita sau vaca de lopatar. Puiul se
numeste vitel si, respectiv, vitea pana la varsta de un an, specificandu-se,
pentru mai multa acuratete, "de lopatar". Femela intre 1 si 2 ani se numeste
juninca, iar masculul de aceeasi varsta cerbulean, in ambele cazuri fiind
indicata adaugarea cuvintelor "de lopatar".
Descriere: Dimorfismul sexual este, ca si in cazul cerbului comun,
accentuat. Masculii sunt mai corpolenti (40 - 100 kg) si purtatori de coarne
caduce, comparativ cu femelele care sunt mai mici (25 - 45 kg) si lipsite de
coarne. Blana de vara are cel mai adesea culoarea bruna-roscata, cu pete albe
pe spinare si pe flancuri. Ventral si pe partea interioara a picioarelor culoarea
este mult mai deschisa, pana la alb. Blana de iarna are culoarea bruna-cenusie
pe spinare si alba pe burta si pe fata interioara a picioarelor. La lopatar sunt
intalnite, relativ frecvent si cazuri de albinism si de melanism. Oglinda este
evidenta atat vara, cat si iarna, la ambele sexe. Masculii au coarne latite de la
mijlocul prajinii spre varf. Ei le pierd in perioada aprilie-iunie, dar se
regenereaza complet pana in august-septembrie.
Longevitate: Este apreciata la 18-20 de ani ca si in cazul cerbului
comun, ceea ce in libertate pare totusi exagerat. Cert este ca valoarea maxima
a trofeului se obtine la 9-10 ani. Varsta exemplarelor vii se apreciaza, in
principal, dupa aspectul exterior si dupa dezvoltarea trofeului, iar a
celor impuscate dupa uzura dentitiei si dupa aspectul unor elemente ale
trofeului (grosimea si lungimea cilindrului frontal, sudura oaselor, marimea
lopetilor etc.). Cu aproximatie, se poate stabili varsta si in functie de pecetea
prajinii cazute (convexa la exemplarele tinere, concava la cele foarte batrane).
Sunete: Taurul de lopatar boncaneste in perioada imperecherii, dar
boncanitul acestuia seamana mai mult cu un grohait neclar, decat cu un muget
in adevaratul sens al cuvantului. Cand este speriat sau surprins scoate un
brahnit nazal scurt, asemanator cu cel al cerbului carpatin. Ciuta brahneste si
ea cand este speriata sau devine suspicioasa. Ca si puiul, se vaita in situatia in
care este prinsa.
Urme: Sunt asemanatoare ca forma cu ale cerbului comun, cu
deosebirea ca sunt mai mici si mai lunguiete. In plus, pernita se
apropie ca lungime de jumatatea copitei, pe cand la cerbul carpatin are
aproximativ o treime din lungimea acesteia. Practic nu exista riscul
confundarii urmelor de lopatar mascul cu cele de juninca sau de vitel de cerb
comun. Cel mult, urmele de lopatar mascul neclare pot fi confundate cu cele
de porc sau de berbec domestic. Cele de lopatarita sunt asemanatoare cu cele
de oaie si de capra domestica, de care insa se deosebesc usor ca forma
Excremente: Sunt asemanatoare la ambele sexe. Nu exista riscul
confundarii acestora cu cele ale cerbului comun, datorita marimii. Se apropie
mai mult de cele ale capriorului. Pentru incepatori exista riscul confundarii lor
cu excrementele de capra domestica.
Simturi: Sunt aproape la fel de agere ca si la cerbul comun. Mirosul il
are foarte fin, iar auzul si vazul bune.
Biotop: Optime pentru lopatar s-au dovedit, in Romania, padurile de
foioase din zonele de joasa altitudine, cu suprafete cuprinse intre 500 si 1000
ha, in care sunt intercalate enclave si surse de apa, mai ales daca sunt
inconjurate de terenuri cultivate agricol. Nu-l satisfac terenurile situate la peste
500 m altitudine, din cauza climei mai aspre si a lupului cu care nu poate
coabita. Desi femelele sunt atasate locului de trai, daca intervine vreo
conturbare a linistii migreaza spre zone destul de indepartate.
Hrana: Este considerat mai putin pretentios, din acest punct de vedere,
decat cerbul comun si capriorul, putandu-i elimina din teren prin consumul a
tot ceea ce acestia ar putea consuma. Se intelege ca un astfel de fenomen nu
poate sa apara decat in conditii de densitate mare de lopatari. Specie alohtona,
originara din zona mediteraneana, mai poate defavoriza cerbul comun si
capriorul si prin deranjul pe care-l produce datorita comportamentului sau
activ, mereu in miscare. Hrana de baza o constituie, in perioada de iarna,
lujerii, mugurii si coaja arborilor tineri, ierburile uscate si partile plantelor care
se mentin verzi in padure, precum si cerealele cultivate toamna in campul
agricol. Reactioneaza bine si este putin pretentios fata de hrana complementara
administrata de om.
Dusmani: Cel mai periculos dusman pentru lopatar pare sa fie, in
prezent, cainele hoinar. Aceasta fiindca lupul si rasul nu se suprapun, de
regula, ca areal, peste arealul lui. Atunci cand arealurile acestor specii se
suprapun, pericolul pentru lopatar este extrem de mare. Mai recent, sacalul a
completat lista dusmanilor naturali, periculosi pentru specie. Dintre dusmanii
naturali mai putin periculosi fac parte vulpea si chiar pisica salbatica,
deoarece pot ataca viteii de cerb lopatar in primele saptamani de viata.
Sociabilitate: Este un animal sociabil. Traieste, o mare parte din an, in
carduri formate din ciute, vitei si sulitari si, separat, in carduri compuse din
tauri. Taurii batrani se grupeaza in grupuri mici, de 2-3 indivizi, rar intalninduse
si solitari. In perioada imperecherii structura sociala se modifica.
Reproducere: Imperecherea are loc in a doua jumatate a lunii
octombrie si chiar in primele zile ale lunii noiembrie. Masculii se lupta, mai
frecvent si mai aprig decat cerbii comuni, pentru stapanirea haremurilor de
ciute. Se intalnesc, in aceasta perioada, carduri de ciute si masculi
reproducatori pe aceeasi suprafata de boncanit, nu doar masculul si ciutele lui.
Gestatia dureaza 33 de saptamani, asa incat fatarea are loc in luna maiiunie.
Lopatarita fata de regula 1-2, foarte rar 3 vitei.
Obiceiuri: Are atat activitate nocturna, cat si diurna. Prezinta
particularitatea de a topai cand se deplaseaza, cu coada intinsa orizontal, ori
ridicata in sus. Prin modul de deplasare pare sa deranjeze celelalte specii de
vanat, care ziua se odihnesc.
Vanare: Trofeu 10 octombrie - 1 decembrie, selectie 1 septembrie -  15 decembrie,
pentru ciuta si vitel 1 septembrie -  15 februarie.
Metodele de vanare sunt aceleasi ca si la cerbul
carpatin, exceptand ademenirea cu chematoarea, practicata de foarte putini
vanatori. Armele folosite pot avea calibru mai mic, dar oricum peste 6,5 x 57.
Trofeul il constituie coarnele cu craniu, ori cu parte din acesta.
Consideratiile privind procentele din cota de recolta ce se impun a fi
extrase selectiv, avansate in cazul cerbului comun, raman valabile si pentru
cerbul lopatar, ca de altfel si criteriile de selectie dupa forma si marimea
trofeului comparativ cu varsta.
Ocrotire si ingrijire: Cerbul lopatar trebuie aparat impotriva
dusmanilor naturali periculosi (lupi, sacali, caini), a braconajului si a
concurentei la hrana produsa de animalele domestice introduse la pasunat in padure.
Reactioneaza foarte bine la hranirea complementara, fiind mai putin
pretentios decat cerbul comun din punct de vedere al calitatii hranei.
Ca si in cazul cerbului comun, trebuie acordata atentie deosebita
vanarii selective si extragerii unor cote rational structurate pe sexe, clase de
varsta si clase de calitate a trofeelor.
Atentia principala trebuie indreptata inspre combaterea eficienta a
pradatorilor sai, care pot face sa migreze si ultimul lopatar ramas in viata
dintr-un teren de vanatoare.
Prejudicii: Pagubele cauzate de lopatari in terenurile cultivate agricol
sunt, de regula, mai mari decat in cazul cerbilor comuni. Hranirea de atragere
in padure, prin culturi adecvate, pare si in cazul lopatarului cea mai eficienta
metoda de evitare a prejudiciilor produse culturilor agricole. Combinata cu
alungarea repetata a lopatarilor si sperierea lor din locurile in care incep sa se
obisnuiasca la hrana in campul cultivat agricol, metoda da bune rezultate.

  << Atlas