Legislatie in domeniul vanatorii
Legea 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor
Legea 407/2006 privind vanatoarea si protectia fondului cinegetic
Legea 197/2007 pentru modificarea si completarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006
Legea 215/2008 pentru modificarea si completarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006
Ordinul nr. 539/25.08.2009 pentru aprobarea regimului permiselor de vanatoare
Ordonanta de urgenta 102/2010 pentru modificarea si completarea Legii vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006
Legea 117/2011 pentru modificarea si completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor
*Pagina realizata cu ajutorul surselor:
MANUAL PENTRU EXAMENUL DE VANATOR 2009

Reguli de conduita la vanatoare
Fii vanator competent si responsabil:

Nimeni nu te obliga sa devii vanator. Daca te decizi totusi sa devii, ca
urmare a unei atractii aparte spre aceasta indeletnicire util-recreativa, atunci
trebuie sa te pregatesti temeinic, din punct de vedere teoretic si practic, pentru
a pasi competent si responsabil in obstea aleasa a vanatorilor. Iar daca ai pasit
deja, trebuie sa intelegi ca ai acceptat benevol sa respecti regulile scrise si
nescrise care guverneaza activitatea si ca esti obligat moral sa te retragi singur
din aceasta daca simti cumva ca nu le poti respecta. Este mai onorabil asa
decat sa suporti oprobrul camarazilor, care, mai devreme sau mai tarziu, te vor
recuza daca gresesti repetat.
Calitatea de vanator trebuie inteleasa deci ca o pozitie castigata in
societate, care trebuie cinstita si ferita de orice ar putea-o compromite.
Din considerentul aratat, dar nu singurul, s-a statuat in timp un anume
mod de pregatire a candidatilor la calitatea de vanator. Mai intai, ucenicii erau
initiati sub autoritatea unui mai vechi breslas, care avea intreaga
responsabilitate a instruirii discipolului sau, fara a fi pedant ori plictisitor. El il
prezenta in fata ortacilor doar atunci cand acesta putea face dovada insusirii
unui minim de invataminte trebuincioase, inclusiv de comportament adecvat in
obste si societate, pentru a nu-si face cumva profesorul de rusine.
Mai aproape de generatia noastra, cand locul breslelor vanatoresti a
fost luat de societati si asociatii vanatoresti, pregatirea candidatilor a fost
inlocuita printr-un examen nescris in vanatoare, apoi printr-un examen in
adevaratul sens al cuvantului, cu probe teoretice si practice complexe,
sustinute in fata unor comisii constituite din reprezentanti de seama ai
societatilor vanatoresti, constienti de faptul ca prestigiul de care se bucura ei si
acestea depinde, in foarte mare masura, de exigenta de care au stiut si stiu sa
dea dovada cu ocazia examinarilor in discutie.
In zilele noastre intalnim cel mai frecvent, la nivel european, comisii de
examinare mixte, compuse din reprezentanti ai organizatiilor de vanatori si ai
organismelor de specialitate ale statului in domeniu, cu implicarea sau nu a
invatamantului superior de specialitate, dovada a interesului sporit al societatii
fata de mediu si fata de exploatarea responsabila si durabila a resurselor
acestuia. Sunt si tari europene in care s-a trecut la o scolarizare si o examinare
neutra a candidatilor, exclusiv de catre institutiile statului, dar care, din pacate,
nu sunt interesate si de calitatea ,, umana,, a viitorilor vanatori, ci doar de
nivelul pregatirii lor in domeniu. Acest aspect nu poate fi considerat progres,
ci din contra regres in garantarea comportamentului de viitor al vanatorilor.
Mai ales din cauza uceniciei peste care se trece cu mult prea multa usurinta.
Organizatiile de vanatori sunt si raman, fara discutie, cele mai
interesate de calitatea viitorilor colegi de breasla, motiv pentru care ar trebui sa
fie lasate sa decida singure in privinta acestor promovari. Nu este deloc normal
ca statul sa le promoveze membrii, mai ales in situatia de organizatii
neguvernamentale in care se gasesc. Aceasta, cu atat mai mult cu cat au
dovedit pana acum, ca sunt cele mai interesate din acest punct de vedere si de
aceea cele mai exigente, mai obiective si mai corecte.
Indiferent de modul de pregatire si de promovare a noilor vanatori,
oarecum diferit de la o tara la alta in Europa, candidatii trebuie sa
demonstreze, oricand dupa aceea, ca sunt competenti si responsabili.
In calitate de vanator trebuie sa fii constient si sa faci oricand dovada ca:
- ai un nivel ridicat de cunostinte despre speciile de fauna de interes vanatoresc si
despre ecologia si etologia acestora;
- esti bine informat in privinta legilor si reglementarilor care guverneaza
vanatoarea durabila si conservarea vietii salbatice, atat in tara cat si in Europa;
- faci parte dintr-o organizatie asociativa destinata apararii intereselor vanatorilor,
dar si calitatii vietii salbatice;
- esti deschis la un dialog sincer si constructiv cu autoritatile statului si cu
asociatiile neguvernamentale responsabile de desfasurarea activitatilor de
vanatoare si de protectia naturii;
- esti gata oricand sa accepti un dialog similar, sincer si constructiv, cu ceilalti
utilizatori ai mediului, indeosebi cu cei din domeniul agriculturii si silviculturii,
pentru a putea lua, in comun, cele mai adecvate masuri de conservare a faunei salbatice la
niveluri si in structuri care sa nu dauneze productiilor principale agricole si silvice,
ale mediului inconjurator;
- esti interesat si participi, oricand esti solicitat, la studiile stiintifice care
au ca obiect fauna salbatica de interes vanatoresc.

Respecta limitele impuse dreptului de a vana:

Asemenea oricarui vanator care se respecta si-si respecta obstea din
care face parte, trebuie sa fii pe deplin constient de faptul ca vanatoarea nu se
poate practica oricand si oricum, ci doar in perioade legale de vanatoare, in
limitele cotelor de recolta aprobate, prin metode admise de lege si cu mijloace
adecvate asigurarii caracterului sportiv al activitatii.
Detaliind problema cotelor de recolta, diferite de la un fond de
vanatoare la altul si de la o specie de interes vanatoresc la alta, sustinem ca
vanatoarea se impune a fi exercitata doar in scopul extragerii surplusului
populational, defalcat pe categorii de sexe si de varsta la unele specii, asa incat
sa se tinda permanent spre conservarea unui echilibru dinamic dar si stabil in
natura, intre efectivele speciilor de vanat si mediu, intre speciile de vanat
carnivor si cele de vanat plantivor si intre diferitele categorii de varste si de
sexe in cadrul aceleiasi specii. Orice exagerare, in sensul renuntarii la
extragerea unei parti din cota de recolta pentru a determina o crestere
ulterioara a sporului natural si, implicit, o crestere a cotei de recolta in anii
urmatori, ori invers, de a forta cota de recolta diminuand exagerat stocul de
reproductie, pot antrena fie prejudicii altor utilizatori ai mediului, agricultori
si/sau silvicultori, fie cote de recolta nesatisfacatoare in anii urmatori, pe langa
perturbarea nedorita a echilibrului in natura.
De aceea, cota de recolta trebuie extrasa intocmai cum a fost aprobata,
pe fiecare fond de vanatoare si pentru fiecare specie in parte, respectandu-se
structura pe sexe si categorii de varsta sau de calitate si eventual de greutate la
unele specii, la care cota de recolta se defalca sau se va defalca astfel in viitor.
Numai asa echilibrul in natura poate fi conservat pe termen lung, iar
vanatoarea se va putea practica cu adevarat durabil.
Cotele de recolta sunt in general considerate prea mici comparativ cu
dorintele vanatorilor si cu posibilitatile lor tehnice actuale. Vanatorii doresc,
ca si altadata, sa vaneze mai mult, iar cu echipamentele moderne din prezent
chiar ca ar putea-o face. Dar nu o fac si nici nu ar putea fi lasati sa o faca, daca
avem in vedere interesele de viitor ale acestora.
Pentru a proteja vanatul si a prelungi placerea vanatoarei, vanatorii au
renuntat benevol la metodele si mijloacele prea facile de vanatoare,
complicand ,, vanatoarea,, si impunand restrictii in favoarea vanatului. De
exemplu, vanatorii si-au autoimpus restrictii in practicarea vanatorii atunci
cand din punct de vedere biologic aceasta dauneaza cel mai mult populatiilor
de vanat. Astfel de restrictii si-au autoimpus pentru perioada de crestere a
progeniturii in cazul tuturor speciilor de vanat, in perioada de migratiune a
pasarilor catre locurile de nidificare pentru speciile de pasari migratoare si in
perioada de cadere in perechi si de inmultire pentru alte specii de pasari. Nu
insa pentru toate. Sunt si exceptii, cum este, in continuare, cazul cocosului de
munte, care se impusca selectiv (numai cocosii) in perioada de rotit.
Aceste restrictii si interdictii au fost autoimpuse atat din considerente
ecologice, cat si de etica vanatoreasca, apoi au fost statuate prin lege.
Din acelasi motiv al cotelor de recolta limitate comparativ cu
posibilitatile vanatorilor, au fost agreate din ce in ce mai mult metodele si
mijloacele de vanatoare caracterizate prin sportivitate si fair-play care dau
sanse mai mari vanatului sa supravietuiasca. Vanatul sanatos, inzestrat cu
simturi ascutite ramase neatrofiate, incerca fara exceptie sa evite vanatorul,
care se indeparteaza tot mai mult de natura, dar, in compensatie, este din ce in
ce mai bine si mai complet dotat cu echipament vanatoresc.
Vanatoarea trebuie sa ramana totusi un "joc corect" , este adevarat
mortal in foarte multe situatii pentru vanat, deoarece in acest joc vanatul isi
risca viata, pe cand vanatorul are cel mult insatisfactia de a fi "invins" de
acesta.
Din considerentele aratate, metodele de vanatoare trebuie sa ramana cu
adevarat sportive, in sensul de a solicita cat mai mult fizic si intelectual
vanatorul. Numai asa satisfactia de a vana va putea fi reala. Altfel, surogatul
de satisfactie va masca insatisfactia din subconstient si, mai devreme sau mai
tarziu, va evolua spre dezamagire sau nepasare fata de punctul de vedere al
celor din jur.
Dibuitul, combinat sau nu cu scurte ragazuri de panda, vanatoarea la
sarite, vanatoarea cu caini practicata in grupuri restranse si alte asemenea
vanatori individuale sau in grup restrans raman, pe buna dreptate, sportive si
apreciate de vanatori. Ca de altfel si "vanatoarea practicata cu arma in mana si
cu picioarele pe pamant" . Nu acelasi lucru se poate afirma despre vanatoarea
"la nada" si din observatoare inchise la locurile de hranire complementara,
despre vanatoarea din autovehicule si, intr-o oarecare masura, despre
"vanatoarea la goana" , care este totusi mai sportiva pentru gonaci decat pentru
vanatori.
Din aceleasi considerente luate in discutie, nici mijloacele de vanatoare
nu trebuie sa fie exagerat de performante. Deloc intamplator, legiuitorul a
exclus din categoria armelor de vanatoare pe cele automate si pe cele
semiautomate cu mai mult de doua cartuse in magazie, iar din categoria
anexelor la arma lunetele care permit ochirea pe intuneric, precum si alte
dispozitive care fac posibila vanatoarea pe timp de noapte, cand animalele sunt
prea increzatoare si nu se feresc, precum ziua, de OM.
Atata timp cat progresul tehnic al echipamentului vanatoresc
compenseaza doar lipsa de performanta a vanatorilor, lucrurile sunt inca
echilibrate, dar cand un echipament ultramodern ajunge in mana vanatorilor
performeri, vanatului nu-i mai raman prea multe sanse de supravietuire.
Iata asadar cateva dintre motivele pentru care vanatorul trebuie sa
respecte diversele limite impuse sau autoimpuse exercitarii dreptului sau de a vana.
Concis, cele detaliate mai sus pot fi enuntate ca reguli de
comportament vanatoresc, dupa cum urmeaza:
respecta intocmai perioadele, metodele si mijloacele de vanatoare
autorizate, precum si limitele teritoriului tau de vanatoare;
nu trage asupra speciilor la care vanatoarea nu este autorizata;
nu lega placerea vanatorii de reusita cantitativa, ci de caracterul
sportiv in care s-a desfasurat; cel mai bun vanator nu este acela care a
realizat cel mai mare tablou, ci cel care stie sa vaneze "frumos", adica sportiv
si in deplina concordanta cu etica vanatoreasca.

Fii responsabil fata de patrimoniul natural comun:

Logo-ul celei de-a 51-a Adunari Generale a C.I.C., care s-a desfasurat
in Romania in perioada 27 aprilie - 1 mai 2004, a fost "Vanat fara frontiere".
Intr-adevar vanatul, indeosebi cel migrator si eratic, nu cunoaste frontierele. El
circula liber dintr-o tara in alta, iar pasarile migratoare si dintr-un continent in
altul. Vanatul sedentar se misca mai putin, dar totusi circula, acesta depasind
uneori frontierele, mai ales atunci cand habiteaza in apropierea lor.
Din acest motiv, logo-ul precizat a fost considerat ca foarte inspirat,
fiindca a atras atentia asupra faptului ca vanatul nu poate fi considerat doar
bun de interes national ci, in egala masura, bun de interes si de patrimoniu
international.
Mai este un motiv, chiar mai convingator, in acest sens. Exista multe
specii de vanat cu par si pene, care din cauza modernizarii agriculturii,
despaduririlor, desecarilor si altor schimbari aduse de civilizatie, precum si
datorita unui management gresit, si-au diminuat exagerat efectivele si si-au
restrans foarte mult arealul. Este cazul speciilor de vanat amenintate, strict
protejate prin Conventii si Acorduri Internationale, si a celor vulnerabile, care
pot ajunge in categoria celor amenintate. Fie ca este vorba de vanat migrator
sau eratic, fie ca este vorba de vanat sedentar amenintat, acesta apartine
patrimoniului natural comun al umanitatii si se impune a fi ocrotit acolo unde
mai vietuieste, prin efort, inclusiv financiar, colectiv.
Problema speciilor sedentare trebuie tratata insa putin diferit de cea a
pasarilor migratoare. Speciile sedentare nu s-au putut retrage din fata factorilor
de mediu nefavorabili, in general adusi de "civilizatie", si nici din fata vanarii
in scopul extinctiei acestora. Este cazul marilor carnivore (urs, lup, ras), dar nu
numai, exterminate in foarte multe tari europene.
Romania pare sa fi ramas sanctuarul viu al Europei din acest punct de
vedere, insa, din pacate, prin efort, mai ales financiar, propriu. Aceasta fiindca
existenta marilor carnivore, in efective uneori exagerate, costa doar vanatorii
romani, fiindca doar acestia trebuie sa imparta sporul natural al vanatului
plantivor cu carnivorele existente, ramanand sa beneficieze de cote de recolta
foarte reduse. La aceste costuri indirecte se adauga si cele directe legate de
hranirea complementara a acestor carnivore, de paza lor si de plata
prejudiciilor produse. Avand in vedere ca astfel de specii carnivore amenintate
nu mai pot fi reintroduse in habitatele de altadata, fie din cauza conditiilor
nefavorabile care persista, fie din cauza refuzului populatiei umane de a le mai
accepta dupa ani de lipsa, se impune ca efortul financiar pentru conservarea
lor, acolo unde acesta mai vietuiesc, sa fie comun. Asa ar fi normal, echitabil
si etic. Fara un astfel de efort financiar colectiv, reprezentantii comunitatilor
care se sustrag participarii financiare in acest scop ar trebui sa se abtina de la
sfaturi, imorale de buna seama in astfel de conditii.
Pasarile migratoare, nu doar cele amenintate, s-au bucurat si se bucura
de mai multa atentie comunitara. Marea majoritate a tarilor aflate de-a lungul
cailor de migratie au fost antrenate, de mai multa vreme, in actiuni de ocrotire
a lor si de cercetare stiintifica. Au avut loc simpozioane, s-au incheiat acorduri
si s-au semnat conventii, toate contribuind la constientizarea responsabilitatii
fiecarei tari fata de patrimoniul natural comun.
Sintetizand obligatiile ce decurg, pentru orice vanator, din cele expuse
mai sus, enuntam urmatoarele reguli de comportament vanatoresc:
acorda atentie aparte speciilor amenintate si vulnerabile si fii
constient ca acestea reprezinta bunuri ale patrimoniului natural comun al
umanitatii;
acorda atentie pasarilor migratoare neamenintate, asa cum acorzi
celor amenintate sau vulnerabile, si fii constient de nevoile speciale ale
acestora atunci cand tranziteaza tara sau ierneaza la noi;
vegheaza ca vanatoarea traditionala sa nu fie practicata fara a tine
riguros seama de interesul conservarii speciilor migratoare;
participa la cercetarea stiintifica privind pasarile migratoare si
trimite celor interesati inelele recuperate de la pasarile impuscate sau gasite
moarte.

Tine seama de interesele mediului si ale celorlalti utilizatori:

Vanatorii, prin insasi natura activitatii lor, sunt foarte apropiati de
mediul natural. Fara interventia acestora, cu arma de vanatoare, echilibrul intr-un
segment important al naturii ar fi lasat la voia intamplarii.
De aceea nimeni nu poate nega rolul pozitiv al vanatorilor in
mentinerea echilibrului ecologic. Este vorba bineinteles de echilibrul dintre
diversele categorii de specii de vanat, carnivor si plantivor, precum si dintre
vanat si habitatul acestuia.
Prin practici nepotrivite legate de vanatoare si de comportamentul
vanatorului in natura, pot fi aduse daune vanatului si mediului sau
inconjurator. Este motivul pentru care vanatorii sunt obligati moral sa
slujeasca interesele vanatului si, in egala masura, ale naturii in care acesta
habiteaza.
Atitudinea de protectionist al vanatului si al naturii il onoreaza pe
vanator si ii sporeste prestigiul in fata societatii.
Nimeni nu are nimic impotriva strangerii unui brat de cetina, dar altfel
sunt judecati cei ce mutileaza prosteste si fara rost arborii, curatandu-i de
crengi pana la varf ori scrijelindu-le coaja.
Nimeni nu are nimic impotriva culegerii unui buchet de bujori de
munte, dar altfel va fi privit respectivul daca buchetul cules este din flori de
colt.
Nimeni nu are nimic impotriva aprinderii unui foc in mijlocul poienii,
in jurul caruia se strang vanatorii, dar altfel vor fi priviti cei ce aprind focul
sub coronamentul arboretului ori schimba locul de vatra de la o zi la alta.
Nimeni nu are nimic impotriva servirii mesei in mijlocul naturii, dar nu
putem fi ingaduitori cu cei ce lasa locul murdar ori focul nestins.
Exemplificarile a ceea ce este moral si a ceea ce ii este interzis unui
vanator in natura sunt nenumarate. Cele de mai sus s-au dorit a fi doar un
indiciu al drumului pe care trebuie sa evolueze mentalitatea si comportamentul
vanatorului modern.
Vanatorul, chiar atunci cand este singur in mijlocul naturii, trebuie sa
fie constient ca nu este si singurul utilizator al mediului si resurselor acestuia.
Si nici cel mai important dintre utilizatori.
Mediul este utilizat, in principal, in scop agricol si in scop silvic.
Numai in subsidiar este utilizat si din punct de vedere cinegetic. Altfel spus,
interesele activitatii cinegetice se subordoneaza firesc intereselor activitatilor
agricole si silvice.
Asa stand lucrurile, vanatorii, in calitate de utilizatori ai resurselor
cinegetice, trebuie sa inteleaga ca sunt primii obligati sa tina cont de interesele
celorlalti, si anume ale agricultorilor si silvicultorilor. La randul lor, acestia
din urma nu pot nesocoti interesele cinegetice.
Armonizarea intereselor agricole si silvice, pe de o parte, cu cele
cinegetice, pe de alta parte, se realizeaza, de foarte multi ani in Romania, prin
dimensiunea efectivelor optime, pe baza de rationamente stiintifice, in
structuri normale pe sexe si categorii de varsta, la unele specii de vanat.
Aceasta armonizare a intereselor este reflectata in asa-numitul echilibru agrosilvo-
cinegetic.
Sunt lucruri cunoscute, asupra carora nu insistam.
Importante sunt cele cateva reguli de comportament vanatoresc ce
decurg din contextul expus mai sus. Concis, principalele astfel de reguli le-am
putea enunta astfel:
- fii cat se poate de corect cu ceilalti utilizatori ai naturii;
- evita orice fel de prejudicii aduse, direct sau indirect, exploatarilor agricole
si silvice, fie ca acestea sunt publice, fie ca sunt private;
- participa la prevenirea pagubelor cauzate de vanat culturilor agricole,
animalelor domestice si regenerarilor silvice;
- despagubeste la timp proprietarii culturilor agricole, forestiere, animalelor domestice
si regenerarilor forestiere daca le-ai produs prejudicii, cu vinovatie sau din culpa;
- nu polua in nici un fel mediul agricol si silvic;
- aduna tuburile de cartuse trase si resturile ramase in natura;
- nu te rusina sa culegi astfel de resturi abandonate in padure, asa
contribui la efortul, care ar trebui sa fie comun, al tuturor locuitorilor
planetei.

Fii bun ocrotitor al vanatului:

Relatia vanator-vanat trebuie sa fie dominata, intotdeauna, de frana ratiunii.
Mai inainte de a face uz de arma, in calitate de vanator competent, esti
dator sa cunosti foarte bine starea populatiilor de vanat, precum si greutatile pe
care le are acesta de depasit. Mai ales in perioada critica de iarna, intr-un
habitat doar aparent natural, insa din ce in ce mai antropizat.
Prelevarea surplusului populational ar trebui sa lase in teren efective
optime, normal structurate, ce se impun a fi ocrotite si ingrijite impotriva
braconajului si dusmanilor naturali, si ajutorate, inclusiv cu medicatie si hrana
complementara, in perioadele critice din viata acestora.
Chiar daca nu este considerat foarte etic amestecul nostru in viata
vanatului, acest lucru este scuzabil si acceptat in situatiile critice pentru vanat,
mai ales in habitatele degradate datorita activitatilor, mai mult sau mai putin
cugetate, ale factorului antropic.
Asadar ocrotirea si ingrijirea rationala a stocurilor de reproductie este
acceptata si contribuie direct la cresterea ratei de supravietuire, a surplusului
natural si a cotelor de recolta.
Amestecul fara limita in viata vanatului nu este insa deloc etic, mai ales
atunci cand creeaza reflexe conditionate acestuia, obisnuindu-l cu un mod
lenes de viata si un comportament nenatural, uneori greu reversibil. Altfel
spus, cand schimba comportamentul sau innascut si se aduce vanatul in
conditii de cvasidependenta fata de factorul OM.
Plecand de la aceasta conceptie relativ noua, de reconsiderare a
vanatului ca fiind cu adevarat salbatic, dar obligat sa vietuiasca intr-un habitat
din ce in ce mai antropizat, sistematizam urmatoarele reguli de comportament
vanatoresc:
- urmareste conservarea unor populatii diversificate, optime si sanatoase
de vanat, in echilibru cu habitatul acestora;
- controleaza cu grija evolutia cantitativa si calitativa a fiecarei populatii
de vanat pentru o pastra permanent stocuri echilibrate de reproducatori salbatici;
- recunoaste rolul esential al pradatorilor si accepta-i fara reticente ca si
concurenti ai tai la acelasi surplus populational;
- alerteaza si avertizeaza autoritatile competente in cazul aparitiei sau
suspiciunii de aparitie a unor boli specifice vanatului;
- renunta la populari cu animale debile, degenerate sau bolnave, care incumba
riscuri genetice si sanitare;
- renunta la practica lansarilor de vanat in teren, inaintea sau in timpul
desfasurarii vanatorii;
- lupta deschis si eficient contra braconajului;
- evita orice deranj inutil al vanatului in perioada de reproducere si
de crestere a progeniturii;
- militeaza pentru conservarea diversitatii habitatelor naturale, garant
al perenitatii vanatului;
- lupta contra intentiei de distrugere, in continuare, a zonelor umede,
indispensabile vanatului de apa si pasarilor migratoare;
- contribuie la refacerea habitatelor antropizate si a zonelor umede, precum si
la amenajarea de remize pentru vanat, asa incat acestea sa satisfaca exigentele
vanatului tot timpul anului;
- conlucreaza cu agricultorii si silvicultorii pentru limitarea pagubelor
produse de vanat, precum si a practicilor acestora daunatoare vanatului si
habitatelor acestuia.

Fii responsabil de actele tale:

Detinerea si folosirea armei de vanatoare incumba o anumita
responsabilitate, inclusiv sociala, de care trebuie sa fii permanent constient,
atat in timpul practicarii vanatorii, cat si in afara actiunilor de vanatoare.
In timpul actului vanatorii, armele trebuie purtate si manipulate in asa
fel incat sa nu creeze nici un moment de panica, nici chiar atunci cand sunt
descarcate. Cand sunt incarcate, atentia trebuie sa fie infinit mai mare, fiindca
cu arma de vanatoare nu se poate gresi decat o singura data, fie ca este vorba
de accident, fie ca este vorba de autoaccident.
Arma de vanatoare, ca orice arma de foc, ramane periculoasa si in afara
actului vanatorii, mai ales daca ajunge, intamplator sau nu, in maini
neautorizate.
Din motivele aratate se impun a fi retinute cateva reguli elementare de
siguranta in pastrarea si manipularea armelor de vanatoare, dintre care amintim:
A) In afara actiunilor de vanatoare:
- pastreaza armele de vanatoare descarcate, fara piesa a III-a ori
asigurate cu un sistem de blocare a mecanismului de dare a
focului, incuiate intr-un spatiu corespunzator, autorizat de
organele competente in acest sens;
- pastreaza piesa a III-a si
munitia in spatii corespunzatoare, incuiate, separate de locul
pastrarii armei;
- pastreaza documentele armelor, cu seriile acestora si cu cate o
fotografie a lor intr-un loc separat;
- asigura-te ca sistemele de asigurare a spatiilor de pastrare a
armelor si a munitiei nu sunt accesibile copiilor si altor persoane
neautorizate;
- nu incarca niciodata arma in interiorul casei;
- transporta armele de vanatoare demontate si introduse in toc,
inclusiv in masina personala;
- nu purta niciodata arma incarcata in
masina;
- incuie masina in care transporti arme de vanatoare chiar in teren
si chiar daca te indepartezi doar pentru scurt timp de langa
aceasta;
- verifica periodic buna functionare a armelor pe care le folosesti,
si, in poligon, precizia, justetea si grupajul acestora;
- nu inmana armele gonacilor sau altor persoane neautorizate;
- nu inmana armele altor persoane autorizate decat descarcate.
B) In timpul vanatorii la goana:
- participa la vanatoare doar daca ai permisele de arma si de
vanatoare vizate la zi si daca posezi sau ai semnat autorizatia de
vanatoare;
- foloseste doar armele si munitia autorizata, adecvata speciei de
vanat urmarite;
- la vanatul mare, cu exceptia cocosului de munte, foloseste doar
munitie cu proiectilul unic;
- poarta armele basculante frante, cele cu repetitie cu inchizatorul
deschis si cele semiautomate cu un cartus asezat curmezis in
magazie, toate cu tevile in sus sau in jos, niciodata orizontal;
- nu incarca arma inainte de asezarea in stand;
- asigura-te ca munitia pe care o posezi este compatibila cu arma folosita;
- asigura-te ca teava armei pe care te pregatesti sa o incarci nu
este in vreun fel obturata;
- repereaza standurile vecinilor si ale altor participanti la
vanatoare si asigura-te ca si ei ti-au reperat pozitia, imediat dupa
ocuparea locului indicat de organizatorul vanatorii;
- nu schimba pozitia standului si nu parasi standul indicat de
organizator pe timpul goanei; in cazuri de necesitate, atentioneaza
vecinii inainte de eventuala deplasare din stand;
- incarca arma basculanta doar cu tevile indreptate spre sol, iar
arma cu tevi fixe doar cu tevile indreptate in sus;
- nu lasa arma incarcata jos si nu o sprijini niciodata in echilibru
nesigur; arma incarcata se tine intotdeauna in mana;
- nu atinge tragaciul decat in momentul in care te-ai hotarat sa tragi;
- nu incerca sa apesi pe tragaci cand ai echilibrul picioarelor nesigur;
- nu tine niciodata cainele legat de picior ori de cartusiera, fiindca
te poate dezechilibra la vederea vanatului;
- stai linistit in stand, nu face miscari si nu produce zgomote
inutile, nu fuma si nu consuma bauturi alcoolice care-ti pot
diminua atentia, concentrarea si reflexele;
- nu trage in vanatul neidentificat, in vanatul aflat dincolo de
limita eficacitatii focului si nici in vanatul care se indreapta spre
vecin, doar daca vecinul isi epuizeaza sansele, tragand toate
focurile din arma, il poti dubla;
- la eventuala aparitie a ursului in goana, atentioneaza-l din timp
prin gesturi vizibile si eventual prin zgomote discrete, ursul
trebuie prevenit, nu surprins de la mica distanta, fiindca in astfel
de situatii poate ataca;
- nu trage niciodata, sub nici un motiv, pe directia standurilor sau
sub unghiuri mai mici de 30 grade fata de linia acestora, ia in calcul
posibilele ricoseuri;
- nu urmari niciodata vanatul cu arma la ochi peste linia
standurilor;
- nu mai trage in fata cu arma lisa cand gonacii s-au apropiat la
120 m in padure si 200 m in camp deschis; pentru arma cu glont,
aceste interdictii sunt mai mari, de cca. 200 m in padure si 500 m
in camp deschis;
- nu face economie de cartuse si repeta focul pentru a da lovitura
de gratie vanatului ranit, care inca se chinuie, in scopul de a-i
curma cat mai curand suferinta;
- nu pleca din stand decat la sfarsitul goanei, in momentul in care
vanatorii si gonacii care se retrag pe linia de vanatori au ajuns in
dreptul tau;
- descarca arma inainte de parasirea standului pentru strangerea
vanatului;
- straduieste-te sa aduni langa stand vanatul impuscat, singur sau
ajutat de gonaci, asaza vanatul langa stand, pe partea dreapta, cu
penele sau blana partial curatate ori transporta-l in mana, in cazul
vanatului mic, la locul de adunare;
- nu porni in urmarirea vanatului mare ranit decat dupa
incuviintarea organizatorului, insotit sau nu de personal cu
experienta, dupa cum se va hotari.
C) In timpul vanatorii individuale:
- nu incarca arma decat in terenul de vanatoare, dupa efectuarea
verificarii armei si munitiei folosite;
- paseste atent, in liniste, si ai foarte mare grija sa nu-ti patrunda
corpuri straine in teava armei;
- la trecerea peste obstacole sau prin locuri dificile descarca-ti
arma si reincarca-ti-o dupa ce le-ai depasit;
- daca vanezi cu caini, nu-i lasa sa deranjeze inutil alte specii de
vanat decat cele cautate;
- daca folosesti chematori, nu abuza de acestea, fiindca s-ar putea
sa sperii vanatul si sa deranjezi inutil terenul.

Fii bun camarad de vanatoare:

Cand iesi in terenul de vanatoare singur sau numai insotit de cainele
tau iti poti permite orice libertate care nu incalca hotarele legii, ale omeniei si
ale eticii vanatoresti.
Daca vanezi insa in societate, trebuie sa respecti regulile vanatoarei in
grup mai mare ori restrans. Mai trebuie sa fii foarte disciplinat, fiindca
indisciplinatii provoaca discutii, neintelegeri, certuri si chiar pot pune in
pericol viata camarazilor.
Altfel spus, in societate trebuie sa fii un bun camarad.
Camaraderia este o obligatie morala a fiecarui vanator.
Dincolo de legi si de statute, intre vanatori, cunoscuti si necunoscuti, se
stabilesc imediat ce se intalnesc si se perpetueaza sentimente de calda
fraternitate si de respect reciproc, care rezida mai mult dintr-o legatura de
suflet decat dintr-una bazata pe interese comune.
Aceasta camaraderie reiese si din diverse reguli vanatoresti, statornicite
ca norme nescrise in vanatoare sau ca norme de etica vanatoreasca, greu de
redat in totalitatea si in complexitatea lor. Ele trebuie cunoscute totusi si
respectate, pentru a nu risca ipostaze neplacute sau chiar penibile.
Este motivul pentru care le vom reaminti concis, dupa logica
succesiunii momentelor in organizarea unei vanatori, fiind obligat moral sa le
respecti:
- participa la vanatoare si la intalnirile vanatoresti in haine adecvate;
adica in haine potrivite pentru vanatoare, practice si curate; sunt de-a dreptul
ridicole inzorzonarile exagerate, costumele civile si echipamentul militar; la
fel ca si hainele vanatoresti murdare, peticite, afumate s.a.m.d.;
- respecta locul, data si ora de intalnire pentru vanatoare; ar fi o
necuviinta din partea ta sa te lasi asteptat de camarazi;
- nu invita alti vanatori, mai ales daca la randul tau esti invitat la
vanatoare, fara acceptul prealabil al organizatorului vanatorii;
- da binete vanatorilor la punctul de intalnire si doreste-le sincer o zi
placuta de vanatoare;
- asculta cu atentie punerea in tema si instructajul facut de
organizatorul vanatorii, care trebuie sa fie intotdeauna unul singur, anuntat
de la inceputul acesteia; este mai bine sa intrebi de doua ori, decat sa
gresesti, ulterior, o singura data;
- intelege ca ritmul deplasarii, spre locul de vanatoare ori spre tiitori,
nu-l imprima cel mai inzestrat fizic dintre vanatori, ci cel mai in varsta sau cel
mai putin rezistent dintre acestia; nimic nu poate fi mai potrivnic
camaraderiei decat lipsa de consideratie a vanatorilor pentru colegii lor aflati
in situatia de a se deplasa greoi, cu picioarele si cu inima obosite de trecerea
anilor;
- respecta, pe perioada deplasarii spre tiitoare, mersul in sir indian si
legea tacerii; de asemenea, nu face zgomot si nu te misca inutil in tiitoare, nu
fuma si abtine-te de la orice gest care ar putea speria vanatul, afectand
sansele si deranjand astfel vanatorii invecinati;
- ofera la asezarea in tiitori, cu tot tactul necesar, cele mai apropiate
locuri, la care se ajunge cel mai usor, vanatorilor in varsta, celor bolnavi sau
celor cu alte afectiuni care le ingreuneaza deplasarea;
- poarta intotdeauna arma de vanatoare ca si cum ar fi incarcata,
deoarece nici o senzatie nu poate fi mai socanta pentru un camarad decat o
arma cu teava indreptata in directia lui; cu atat mai putin pot fi trecute cu
vederea glumele de prost gust facute cu arma indreptata spre om;
- ocupa locul in tiitoare conform numarului tras la sorti sau la
indicatia organizatorului, dupa caz, si multumeste-i acestuia pentru locul
oferit chiar daca locul nu-ti inspira incredere; asadar, trebuie sa fii
intotdeauna disciplinat si politicos cu organizatorul vanatorii, pentru a te
bucura de un tratament similar din partea acestuia;
- respecta, cu sfintenie, regula din batrani conform careia vanatul mic
apartine vanatorului care a tras ultimul foc, bineinteles daca animalul mai
fugea inca; nu este cazul vanatului care se mai zbate pe loc sau se mai taraste
fara posibilitate de a se mai ascunde; vanatul mare apartine insa vanatorului
care a tras primul foc mortal, in urma caruia ar fi fost, cu certitudine,
recuperat; nu este cazul vanatului usor ranit, care prin deplasarea la mare
distanta s-ar pierde;
- ofera vecinului vanatul mic la care ati tras concomitent, daca acest
vanat a fost mai aproape de vecin; elegant este, in astfel de situatii, sa
adresezi si scuze vecinului pentru faptul de a te fi grabit; cand situatia este
inversa dar vecinul nu cunoaste regula, cand este incepator sau cand insista
ca este singurul care a lovit vanatul, trebuie, de asemenea, sa i-l oferi cu
resemnare pentru a se evita discutii penibile; multumirea ta nu trebuie sa fie
numarul mare de piese doborate, ci in modul in care le-ai dobandit si
purtarea ta;
- arata-te indatoritor fata de vecini, oferindu-le ajutor la cautarea
vanatului cazut in desisuri sau a celui ranit, dar sa-i ajuti efectiv numai daca
acestia incuviinteaza sa o faci;
- arata-te indatoritor fata de camarazi, oferindu-le sub forma de
imprumut cartuse, atunci cand acestia nu mai au; ofera-le orice sprijin in
situatia in care acestia au nevoie de ajutor si il accepta;
- pretuieste ajutorul cainilor de vanatoare ai camarazilor si abtine-te
de la comentarii, mai ales nedrepte, pe seama acestora; nu da semne de
vizibila nerabdare si nu comite greseala de a propune abandonarea cainilor
pierduti sau a celor care intarzie sa se reintoarca din teren; hotararea trebuie
sa apartina stapanilor acestora, care au la randul lor obligatia morala sa se
gandeasca la camarazii lor si la restul programului de vanatoare;
- considera paznicul de vanatoare, chiar daca acesta este remunerat
sa presteze un anumit serviciu in slujba vanatorilor, ca pe oricare altul dintre
camarazi in ziua de vanatoare; numai retributia nu poate rasplati efortul
acestuia pentru sporirea sanselor de reusita a vanatorii; o mana intinsa in
semn de multumire si de apreciere constituie un gest firesc, care-l obliga si
mai mult, pe viitor; paznicii necorespunzatori sau neintelegatori trebuie
eliminati, nu jigniti;
- apreciaza stradania si efortul gonacilor, oameni carora le datorezi in
mare parte izbanzile din ziua de vanatoare; ca si in cazul paznicilor de
vanatoare, acestia asteapta, in afara retributiei, un tratament uman din partea
vanatorilor; ei isi doresc aprecierea celor pentru care trudesc, apreciere care
ii obliga pe viitor;
- nu face glume pe seama vanatorilor catraniti din cauza lipsei de
noroc sau a lipsei de forma din ziua de vanatoare; si tachinarile sunt uneori
prea mult in astfel de situatii.
Desigur ca regulile de buna camaraderie nu se limiteaza la cele expuse.
Gandeste-te totusi cum ti-ar place tie sa se comporte camarazii cu tine si vei sti
cu siguranta ce atitudine sa adopti intr-o atare situatie, completand astfel
regulile omise.

Respecta vanatul viu si pe cel impuscat:

Oricum ar fi vanatul, viu sau impuscat, el trebuie sa se bucure de un
tratament corespunzator unui adversar autentic. Fiindca doar adversar,
nicidecum dusman, poate fi considerat vanatul, din moment ce lupta, de altfel
inegala, este declansata intotdeauna din initiativa vanatorului, atunci cand
acesta porneste in cautarea, urmarirea si haituirea vanatului, cu intentia de a-l
dobandi. Se deschide astfel posibilitatea unei lupte in care vanatul devine, fara
voia sa, adversarul vanatorului.
In aceasta lupta, dusa cu armele fiecaruia, pe care nu vanatul a
declansat-o, vanatorul nu risca decat cel mult o dezamagire trecatoare, pe cand
vanatul este fortat sa riste totul, adica viata, bunul sau cel mai de pret. In plus,
in lupta dintre vanatorul contemporan, dotat cu un intreg arsenal de cunostinte,
instrumente de ademenit vanatul, arme de vanatoare, de foarte multe ori
nejustificat de performante, gonaci si caini pe de o parte, si vanat, aparat
exclusiv de simturile sale fine, instinctele de salbaticiune si mijloacele native
de aparare (fuga, zbor, gheare si colti), pe de alta parte, a aparut in timp un
decalaj tot mai inechitabil.
De aceea, legiuitorul si vanatorii constienti de decalajele si inegalitatea
mijloacelor de lupta, au statuat in timp o serie intreaga de reguli scrise si
nescrise ale vanatorii, toate in ideea de a-i acorda si adversarului o sansa, iar
vanatorilor un palid argument de fair-play.
Prin interzicerea si blamarea metodelor si mijloacelor prea facile de
vanatoare, lipsite de barbatie si de sportivitate, nu s-a incercat si nu se incearca
decat fortarea respectarii normelor de etica in vanatoare.
Regulile nescrise referitoare la acest aspect sunt in mare parte
cunoscute. Orice vanator demn le respecta si refuza orice act de vanatoare
contrar sportivitatii si eticii de care am facut vorbire. Mai exista insa si reguli
noi sau reguli neluate in seama de nevolnici, a caror reamintire se impune de
fiecare data cand abordam un astfel de subiect.
De la oprelistea de a vana in trecut dropiile pe timp cu polei, cand
acestea nu se puteau ridica in zbor, pana la interzicerea impuscarii ursilor la
nada, legile nescrise ale vanatorii au evoluat continuu - din simt cavaleresc,
din bun simt si din omenie - in paralel cu modernizarea mijloacelor de
vanatoare. In general, vanatorii se abtin sa vaneze atunci cand conditiile
naturale slabesc vanatul sau ii diminueaza drastic sansele de supravietuire ori
in conditii de concentrari exagerate, care favorizeaza prelevari excesive si
neselective.
Exemplificativ numai, vor fi reamintite cele mai cunoscute interdictii de a trage:
- in iepurii care stau pe culcus ori in cei opriti din fuga sa prospecteze
imprejurimile;
- in fazanii care s-au oprit pe loc, fug pe jos ori stau pe craca;
- in potarnichile si in sitarii aflati pe sol;
- in pasarile de balta asezate pe apa;
- in iepuri, in fazani si in potarnichi de la apusul pana la rasaritul
soarelui ori la panda;
- in capriori, in cerbi comuni, in cerbi lopatari si in capre negre la
sararii, la adapatori si la hranitori;
- in ursi din observatoare complet inchise ori la locurile de nadire,
unde li se creeaza reflexe conditionate;
- in femela mama si in cea conducatoare de grup (card, ciurda,
ciopor); mai ales in cazul mistretului, scroafa conducatoare si femelele mame
se impun a fi crutate;
- in pasari care au pui nezburatori si in pui mai inainte de a putea zbura usor;
- in prepelitele si potarnichile care atrag cainii prefacandu-se ranite,
deoarece cu certitudine sunt mame si au pui in preajma;
- in mistretii blocati in nameti, aflati in imposibilitatea de fuga;
- in vanatul care, impins de foame, intra in sate ori in cel care, in caz
de inundatii, isi gaseste salvarea pe movile, ridicaturi etc.
Tot din motive de etica, vanatorii corecti au renuntat sa mai utilizeze
metodele de captura masive si neselective. De exemplu, ei nu trag la gramada
sau in stol, nu exagereaza nici in privinta vanatorii in cerc si nici a vanatorilor
colective, intrucat toate acestea sunt prea eficiente si lasa prea putine sanse de
scapare vanatului, transformand vanatorul in simplu puscas. De asemenea,
vanatorii corecti se abtin sa traga peste distantele eficiente de foc, pentru a nu
rani inutil vanatul in speranta ca poate au vreo sansa sa-l dobandeasca.
Tot etica vanatoreasca obliga vanatorul sa-si recupereze vanatul
impuscat (de pe apa, din desisuri etc.) si pe cel ranit. Vanatorului nu-i este
ingaduit sa traga in conditii in care nu are certitudinea ca poate recupera
vanatul. Gestul de a trage oricum si de a lasa vanatul impuscat abandonat in
teren este considerat mai mult decat nesabuit.
Asa este considerata si abandonarea vanatului ranit, care trebuie
urmarit cu perseverenta si gasit pentru a i se da lovitura de gratie, curmandu-ise
astfel suferintele cauzate de focul insuficient de atent tras. Numai ca, la
urmarirea vanatului mare, sunt anumite reguli de cunoscut si de respectat, care,
intr-un anume fel, au legatura tot cu etica vanatorului. Graba de a urmari
vanatul mare ranit, imediat dupa focul de arma, poate avea un efect contrar
celui scontat, deoarece vanatul mare odata ridicat se duce departe, diminuand
sansele vanatorului de a-l mai gasi si de a-i mai da lovitura de gratie.
Urmarirea vanatului mare ranit este in general o treaba anevoioasa,
care cere cunostinte, rabdare si curaj, mai ales in cazul ursului si al mistretului.
De aceea, in astfel de situatii se impune a fi acceptat ajutorul paznicului de
vanatoare sau al unui camarad cu experienta pentru a nu risca pierderea
vanatului ranit si moartea acestuia in chinuri ori schilodirea lui pentru tot
restul vietii.
Pentru evitarea unor astfel de situatii neplacute, este de preferat ca
vanatul sa se duca neatins decat sa fie ranit. Ai facut totul pentru a-l dobandi,
dar n-a fost sa fie asa. Bucura-te ca sortii i-au fost favorabili vanatului si nu
l-ai ranit. Altadata sansa va fi probabil de partea ta.
Regulile de etica vanatoreasca privesc insa si vanatul impuscat. Si
acesta trebuie respectat ca un adversar corect invins, care a platit cu viata
infrangerea, iar in continuare, atunci cand sortii biruintei revin vanatorului,
vanatul trebuie manipulat si onorat dupa traditiile vanatoresti.
Cateva reguli nescrise, referitoare la vanatul impuscat se reamintesc,
tot exemplificativ, pentru a se cunoaste si respecta:
- aduna vanatul mic impuscat langa tiitoare si aranjeaza-l ordonat,
asezat pe partea dreapta, intr-un loc curat, cu penele si cu parul curatite si
netezite, pentru a fi strans ulterior de cei stabiliti de organizatori in acest scop
ori transporta-l singur la locul de adunare; nu introduce niciodata vanatul
mic in tolba sau in rucsac, pentru a nu lasa nici un moment banuiala ca ti-ai
dori sa-l insusesti, pe furis;
- in fata vanatului mare cazut descopera-te cateva clipe si ramai cait,
cu ganduri de pretuire si mila; aceasta scurta ceremonie de cinstire, care
poarta denumirea de ,, priveghiul vanatului,, , te onoreaza; numai dupa aceea
il poti aseza pe partea dreapta, il poti lua in primire si ti se poate oferi
crenguta de brad, de molid, de gorun sau de arin inmuiata in sangele
vanatului plantivor, pentru a o purta la palarie; si numai dupa acest
ceremonial este permisa strangerea vanatului pentru tablou;
- nu-ti este admisa, sub nici un motiv, slutirea vanatului impuscat,
prin smulgerea parului din coama sau a penelor din coada mai inainte de
impartirea acestuia la vanatori;
- nu admite lovirea vanatului impuscat cu bata sau cu picioarele si
nici adresarea de injurii acestuia, fapte care dovedesc lipsa de intelegere si
de bun simt din partea celor ce le savarsesc;
- nu pasi peste vanatul cazut si considera nevrednice de vanator
fotografiile calare pe vanat sau cu piciorul pus ostentativ pe acesta;
- nu face glume proaste pe seama vanatului impuscat, nu-l mutila sub
nici un motiv si nu-l fotografia in posturi hilare (cu sapca pe cap, cu pipa in
gura); toate acestea sunt considerate cel putin necuviinte grave la adresa
vanatului;
- foloseste vanatul impuscat, nu-l strica degeaba; aceasta constituie o
alta problema de etica vanatoreasca, vanatorul fiind obligat sa utilizeze cat
mai complet posibil vanatul doborat prin vanatoare; nu este admisa insa
vanatoarea in spirit lucrativ (profitabil economic).

Respecta obiceiurile de dupa focul de arma:

Dupa focul de arma vanatul ramane sau se duce, teafar ori ranit. Alte
variante nu sunt.
Bineinteles ca vanatorii isi doresc, fara exceptie, o lovitura eficienta si
clara. Cand este sa fie asa, vanatul cade in foc sau la mica distanta, vanatorului
ramanandu-i obligatia de a-l strange langa stand, in cazul vanatului mic ori de
a-l lua in posesie, in cazul vanatului mare.
Luarea in posesie a vanatului mare se face prin asezarea acestuia pe
partea dreapta si marcarea lui cu tubul cartusului tras.
Cand este vorba de vanat mare copitat, luarea in posesie se face
traditional prin culcarea acestuia pe partea dreapta si marcarea posesiei lui
printr-o crenguta rupta de brad, molid, stejar sau anin, asezate deasupra
omoplatului vanatului dobandit. Daca este vorba de mascul, crenguta se asaza
cu baza (partea rupta) spre cap, iar daca este vorba de femela, crenguta se
asaza invers (cu varful in aceasta directie). Mai inainte de luare in posesie,
vanatorul se descopera in fata vanatului si ramane intr-un scurt priveghi langa
vanatul dobandit.
Dupa luarea in posesie a vanatului mare plantivor, vanatorul ii asaza in
gura ,, ultima imbucatura,, , constand dintr-o ramura sau mai multe ramuri cu
frunze verzi. Atentie ca acest obicei se practica exclusiv pentru masculi!
Insotitorul vanatorului, paznicul de vanatoare ori organizatorul
vanatorii, va oferi in continuare vanatorului o ramura din speciile forestiere
aratate, pe care o unge in prealabil de sangele vanatului impuscat. Crenguta se
ofera cu mana stanga pe propria palarie ori pe lama cutitului, niciodata cu
mana goala. Odata cu oferirea crengutei, se felicita vanatorul, iar acesta
primeste crenguta si multumeste insotitorului sau. Apoi asaza crenguta la
palarie, semn vizibil ca a avut noroc in ziua respectiva de vanatoare.
Daca vanatul pleaca ranit, lucrurile se complica.
Vanatorul va marca pentru inceput doua locuri: locul din care a tras, cu
o crenguta partial curatata infipta vertical, si locul in care a fost vanatul cand a
tras cu o crenguta necuratata, infipta de asemenea, vertical.
Langa crenguta necuratata infipta vertical se mai asaza doua sau trei
crengute, dupa caz, prin care se dau informatii despre sexul exemplarului si
directia in care a plecat.
Astfel:
daca s-a ranit un mascul, la baza crengutei infipte vertical se asaza
inca o crenguta orientata cu partea rupta (baza) spre directia in care a plecat
vanatul si inca o crenguta mai mica, orientata perpendicular pe aceasta, la
capatul opus (la varful crengutei);
daca s-a tras intr-o femela, atunci crenguta care se asaza la baza celei
infipte vertical se orienteaza cu varful pe directia in care a plecat vanatul, iar
crenguta mai mica se asaza perpendicular pe aceasta, la baza ei rupta;
daca directia in care a fugit vanatul nu se cunoaste, atunci la unul din
capetele crengutei, in functie de sex, se asaza doua crengute mici cu varfurile
in sensuri diferite.
La urmarirea vanatului mare ranit se mai folosesc si alte semne:
doua crengute incrucisate, semn ca cei care vin din spate trebuie sa se
opreasca si sa astepte;
doua crengute incrucisate partial curatate, semn ca urmarirea poate
continua;
o crenguta curatata facuta cerc, agatata la loc vizibil, in semn de
atentionare (alarma).
Daca vanatul ranit a fost gasit mort, urmeaza priveghiul si luarea in
primire. Daca nu este mort, i se da lovitura de gratie, apoi urmeaza
ceremonialul descris. Exista si o exceptie: daca vanatorul a fost ajutat de un
camarad, crenguta care simbolizeaza victoria vanatorului se rupe in doua si se
poarta de fiecare dintre cele doua persoane la palarie. Asa se procedeaza
uneori si atunci cand vanatul ar fi fost pierdut fara focul de arma al vecinului.
Tabloul de vanatoare consta in asezarea vanatului, la sfarsitul zilei de
vanatoare, pe partea dreapta, in linii succesive, dupa un anumit tipic.
La vanatorile de vanat mic, pe primul rand se asaza vulpile, apoi
celelalte specii pradatoare (pisici, jderi, dihori etc.), intotdeauna de la dreapta
spre stanga, cu coada potrivita perpendicular pe lungimea corpului animalului
(in unghi drept). In randul doi se asaza iepurii, iar in randul trei fazanii, separat
cocosii si separat fazanitele. In randul patru se asaza potarnichile, sitarii si alt
vanat cu pene, daca sunt mai multe asemenea exemplare. Daca nu sunt,
acestea se asaza in prelungirea fazanilor.
De la dreapta spre stanga, tot la a zecea piesa se scoate mai in fata.
Cand totul este gata, vanatorii se asaza in fata vanatului, putin in
spatele organizatorului, cu vedere spre vanat, iar gonacii in spatele vanatului,
impreuna cu personalul de teren angajat pentru paza, ocrotirea si ingrijirea
vanatului.
La vanatorile mixte, desfasurate la goana, vanatul impuscat se asaza
intr-o ordine putin diferita. In primul rand se asaza mistretii, in ordinea
descrescanda a marimii acestora, de la dreapta spre stanga, indiferent de sex.
In randul doi se asaza vanatul pradator, in ordinea: lup, ras, vulpe, pisica
salbatica etc.
La vanatorile la care se impusca atat vanat mare, cat si vanat mic,
vanatul se asaza pe randuri astfel:
in primul rand se asaza mistretii;
in randul doi se asaza pradatorii, de la dreapta la stanga, in ordinea
amintita;
in randul trei se asaza iepurii;
in randul patru se asaza fazanii si alte pasari.
De retinut ca niciodata nu se asaza vanatul plantivor cu cel pradator pe
acelasi rand, niciodata piesele din tablou nu trebuie sa se atinga intre ele si in
nici un caz nu este admisa pasirea peste vanat, nici chiar atunci cand se asaza
vanatul in tablou. De aceea, randurile vor fi distantate la cca. 0,5-0,8 m
unele de altele.
Nu este admisa nici calarirea vanatului si nici punerea piciorului
ostentativ pe acesta, considerandu-se grave necuviinte. Cu atat mai putin se
poate accepta fotografierea vanatorului in astfel de pozitii.
Impartirea vanatului se face de regula din tabloul de vanatoare.
Vanatorii sunt asezati in fata acestui tablou, iar gonacii si personalul in spate,
pastrand impreuna un moment de reculegere.
Apoi organizatorul vanatorii, dupa cateva sunete de corn prin care
marcheaza sfarsitul vanatorii, adreseaza cuvinte de multumire si apreciere
participantilor-vanatori, paznici de vanatoare si gonaci - face unele observatii
utile pentru viitor si procedeaza la impartirea vanatului.
Regulile sunt suficient de bine statornicite si in aceasta privinta.
trofeele, mai exact coarnele, coltii si blanurile apartin vanatorului
care a dobandit vanatul;
vanatul mic in blana sau carnea vanatului mare se imparte, in mod
egal, tuturor vanatorilor participanti la vanatoare.
Regula impartirii vanatului mic sau a partii care se cuvine din vanatul
mare transat se stabileste de organizator sau prin tragere la sorti, dupa cum se
cade de acord.
De obicei, organizatorul imbie pe rand - intr-o ordine care favorizeaza
invitatii, batranii, pe cei mai buni dintre camarazi sau pe altii - sa-si ia fiecare
vanatul sau partea sa de vanat. Incercarea de alegere a vanatului sau de
cantarire a partii de vanat care i se cuvine, precum si alte asemenea gesturi ce
dovedesc lacomie, nu sunt de acceptat. Regula nescrisa obliga fiecare vanator
sa primeasca ceea ce a tras la sorti sau ceea ce i se ofera, nu ceea ce a
impuscat, fiind obligat de buna cuviinta sa-i multumeasca organizatorului,
chiar daca in sinea sa este nemultumit. Exceptie se poate face doar in cazurile
speciale, cand este vorba de primul vanat si se pune problema naturalizarii
piesei ori in alte asemenea cazuri, dar aceasta numai cu incuviintarea
prealabila a organizatorului.
Eviscerarea vanatului ramas pentru valorificare, inainte sau dupa
organizarea tabloului de vanatoare, trebuie facuta cu decenta necesara, dupa
ritualul unei operatii care necesita cunostinte si indemanare. Nimic nu poate
umbri mai mult frumusetea unei zile de vanatoare decat macelarirea inutila a
vanatului sau expunerea fetusilor la vedere ori aruncarea acestora la caini.
Urmeaza, in final, masa vanatoreasca.
Botezul vanatorului este un ritual care marcheaza intrarea vanatorului
incepator in categoria vanatorilor recunoscuti. Se practica pentru fiecare specie
principala de vanat, pana la capra neagra. Dupa ce vanatorul a fost botezat ca
vanator de capre negre, nu mai poate fi botezat la nici o alta specie.
Indiferent de diversele puncte de vedere, botezul vanatorului se face cu
nuiaua si niciodata foarte bland, pentru ca momentul sa nu fie uitat. Cu acest
prilej este bine sa se aminteasca proaspatului vanator ca "focul gresit doare cu
mult mai tare decat nuiaua primita, motiv pentru care decat sa traga prost,
mai bine sa se lase de vanatoare" .
I se mai pot reaminti, cu acest prilej, si cateva amanunte placute sau
mai putin placute din viata sa de proaspat vanator, apoi in numele zeitei Diana
este botezat prin 3 lovituri consecutive, la spate, cu o nuia subtire.
Nasul este ales de vanator, nu desemnat, dintre vanatorii cei mai
destoinici, obligatoriu botezat la specia de vanat pentru care este botezat noul
vanator. De obicei, atunci cand se dau loviturile cu nuiaua, se trag si focuri de
arma in sus.

Cinsteste vanatoarea si ziua vanatorului:

Cu tabloul de vanatoare si impartirea vanatului din tablou ziua de
vanatoare se apropie de sfarsit. Doar masa vanatoreasca mai poate prelungi
placerea vanatorii.
Fie ca este vorba despre o masa organizata la o cabana, canton sau un
local specific, fie ca vanatorii pun in comun, in jurul unui foc atatat ad-hoc,
merindele aduse in tolba de acasa, masa vanatoreasca se transforma intr-un
moment de destindere, de relaxare si de voie buna, propice comunicarii
deschise si imprietenirii trainice.
Pentru unii dintre participantii la vanatoare, acesta pare sa fie
momentul cel mai placut si motivul principal al prezentei lor in teren. Pentru
altii, motivul prezentei in teren il poate constitui refugierea in natura,
plimbarea in aer curat sau pur si simplu dorinta de a vana.
Oricare ar fi motivul participarii la vanatoare, prezenta la masa
vanatoreasca comuna se constituie intr-un fel de obligatie, devenita traditie in
timp.
Niciodata nu au fost agreati vanatorii care s-au grabit sa-si ia vanatul
repartizat si sa se retraga in sanul familiei.
Nici cei care s-au retras sa isi consume izolati ceea ce si-au adus in
tolba. Cu atat mai putin cei care si-au facut un obicei din a pofti la merindele
altora, fara sa le puna in comun si pe ale lor.
Butelcutele trecute din mana in mana au partea lor de contributie la
inveselirea climatului si dezlegarea limbilor.
Numai ca si in cazul unor astfel de mese vanatoresti trebuie pastrata
masura, fiindca:
- limbutia nu este o podoaba a vanatorului, dupa cum nu sunt agreate
nici glumele grosolane si obscene; doar limbajul specific si glumele bune sunt
sarea si piperul unei atmosfere vanatoresti placute;
- nici laudarosenia si nici minciuna nu se potrivesc unui vanator
corect; cu timpul, nimeni nu va mai crede un vanator mincinos, nici chiar
atunci cand va sustine adevaruri;
- pacalelile prietenesti, facute fara rautate, sunt binevenite in
societatea vanatoreasca; nu si tachinarile exagerate sau glumele
tendentioase;
- injuraturile, semn de fire dura, se impun a fi eliminate din limbajul
vanatoresc;
- invidia, care este un mare pacat, se impune a fi si ea uitata ca
atitudine la vanatoare, deoarece face rau tuturor si mai ales invidiosului.
Ca in orice colectivitate, vanatorii trebuie sa aiba rabdare sa si asculte,
nu numai sa vorbeasca. Asa pot contribui, in mai mare masura, la o atmosfera
prieteneasca si astfel se vor face placuti ei insisi.
Atat la organizarea mesei, cat si la curatarea locului acesteia de
resturile ramase, trebuie sa contribuie toti participantii. Este considerat un
afront pentru natura lasarea locului, unde s-a servit masa, murdarit de resturile
ramase de la ospat. La fel trebuie considerat si gestul lasarii cartuselor trase in
tiitoare.
Fara indoiala, ca in afara regulilor vanatoresti prezentate, exista multe
alte obiceiuri care se impun a fi cunoscute si respectate. Sunt obiceiuri
traditionale care fac parte, intr-un anume fel, din patrimoniul culturii
cinegetice autohtone, fata de care exista permanenta noastra obligatie morala
de a o imbogati.
Ziua vanatorului este, deocamdata, pentru vanatorii din Romania doar
un inceput. Acest inceput se incearca a fi statuat printr-un act juridic cu putere
de lege. In acest sens a fost propusa ziua de 20 septembrie, inscrisa in
calendarul ortodox ca zi a Sfantului Eustatiu. Propunerea a avut in vedere
legenda conform careia Eustatiu Plachia, pe cand urmarea un cerb, a vazut
intre coarnele acestuia, dupa ce l-a stramtorat pe o stanca, o cruce luminata de
o aureola cereasca pe care stralucea Mantuitorul rastignit si a auzit un glas
divin intrebandu-l: "Plachia de ce ma gonesti?" Surprins si speriat, vanatorul a
ingenuncheat si s-a rugat: "Doamne, invata-ma ce sa fac!" Raspunsul a fost
urmatorul: "Lasa-i viata acestui animal, du-te, cauta un preot si te boteaza."
Urmand indemnul Mantuitorului, Eustatiu a ramas o pilda de neuitat pana in
zilele noastre.
Legenda ramane doar legenda, dar si motiv pentru stabilirea datei
"Zilei vanatorului" in 20 septembrie.
Desigur ca intentia de a statua si in Romania aceasta zi depinde de
sensibilitatea parlamentarilor fata de patrimoniul nostru cultural-cinegetic si
fata de patrimoniul nostru cultural in general.

    Home            Etica                 Atlas                    Arme                 Caini                 Media               Forum               Contact