Mistretul (Sus scrofa L.)
Denumiri: Masculul se numeste mistret, porc mistret, gligan, vier sau
solitar, femela mistreata sau scroafa, puii sub 6 luni purcei, iar cei de 6-12 luni
godaci, grasuni, grostei sau barlingi.
Descriere: Conformatia mistretului este usor de recunoscut. Profilul
acestuia reflecta intr-o mare masura influentele conditiilor de mediu in care a
evoluat si traieste. Prezinta un aspect general masiv, usor aplatizat lateral, mai
mult inalt decat gros, care lasa impresia de putere si de mobilitate, fiind
conformat perfect pentru ramat si pentru strapungerea desisurilor.
Dimorfismul sexual este slab evident, dupa forma si dupa colti.
Culoarea generala este bruna-cenusie, bruna-roscata, bruna-inchis,
uneori aproape neagra. Sunt rar intalnite si exemplare foarte deschise la
culoare, precum si cazuri de albinism.
Coltii apar la mistret in jurul varstei de 10 luni, dar incep sa se toceasca
la 16 luni. In continuare ei cresc in lungime pana la varsta 7-8 ani, atata timp
cat cresterea acestora depaseste tocirea lor. Dupa aceasta varsta optima de
impuscare a vierilor pentru trofeu, mistretul se mai mentine 3-4 ani in putere,
ca ulterior sa intre in decrepitudine. In aceasta perioada, tocirea egaleaza
cresterea coltilor, ca apoi sa o depaseasca si trofeul sa inregistreze o scadere
din ce in ce mai evidenta in lungime si ca valoare. Scroafele au insa colti cu
radacina care se inchide cu varsta, fara posibilitate de crestere dupa 5-6 ani.
Greutatea vierilor poate atinge si chiar poate depasi, in situatii de
exceptie, 300 de kg, pe cand a femelelor, chiar foarte dezvoltate, este de
maximum 150 - 180 kg. De regula, vierii puternici au circa 150 - 200 kg, iar
scroafele adulte 120 - 150 kg.
Longevitate: In conditii de libertate, mistretii ajung rar la 18-20 de ani.
In captivitate insa, aceasta varsta este frecvent depasita, fiind citate, in
literatura, longevitati de 30 de ani in gradini zoologice.
Sunete: Cele scoase de mistreti seamana, pana la identitate, cu cele ale
porcului domestic. In ciurda, atunci cand mananca linistiti, purceii care sug si
scroafele care alapteaza scot grohaituri usoare, profunde, de buna dispozitie.
Mai stridente sunt guitaturile purceilor care s-au pierdut sau care solicita
insistent sa suga. Scroafele emit un grohait scurt si adanc cand au intentia de asi
avertiza semenii ori de a speria dusmanii. Daca intentia este de a preveni
ciurda asupra vreunui pericol scroafa pufaie puternic. Pufaie a avertisment si
atunci cand un anume detaliu necunoscut i-a starnit suspiciunea.
Cand mistretii sunt atacati scot "zgomote de os", de fapt un scrasnet
din masele, iar cand sunt pusi in inferioritate, guita ca si porcul domestic. Doar
vierii maturi nu se tanguie niciodata.
Urme: Amprentele "tipar" si urmele "partie" seamana oarecum cu cele
de cerb, dar nu pot fi nicidecum confundate cu acestea. Diferentele au fost deja
descrise in textul destinat urmelor cerbului.
Ramaturile, alte indicii alimentare, excrementele si semnele lasate pe
arbori, la scaldatori, la locul de hranire si la trecatori, constituie tot urme ale
prezentei ori trecerii mistretului, care analizate ne dau informatii complexe
privind existenta acestuia.
Simturi: Mistretul are atat mirosul, cat si auzul foarte fine. Vazul in
schimb este mai slab, sesizand bine doar obiectele in miscare. Are insa o
memorie aparte a locului, astfel incat descopera usor orice detaliu nou aparut in peisaj.
Biotop: Prefera padurile intinse de foioase si de amestec, dar se
localizeaza frecvent si in trupurile mici de padure, daca sunt dese, precum si in
stufarisuri si in plauri. Uneori este intalnit in lanurile intinse de cereale si in
terenurile lasate parloaga din vastul camp agricol. Datorita amplitudinii
ecologice foarte mari, arealul mistretului se intinde practic din golul de munte
pana pe tarmul marii.
Este atasat locului de trai numai in masura in care acesta ii ofera
conditiile minime necesare vietuirii (hrana, liniste si adapost). In situatiile in
care aceste conditii nu il satisfac, acesta se deplaseaza pana la 20 - 30 km si
chiar mai mult, in cautare de locuri mai favorabile.
Hrana: Mistretul este omnivor tipic si mananca aproape tot ceea ce
este comestibil, la suprafata solului si din sol. Hrana din sol o descopera dupa
miros, o scoate cu ratul, dar si prin scurmare cu piciorul din fata, o alege
superficial, folosindu-se de rat si de limba, si o ingereaza in amestec cu
pamant, folositor digestiei. Constituie hrana pentru mistret: verdeturile si chiar
lujerii unor specii forestiere, radacinile, rizomii, bulbii si tuberculii, fructele
carnoase, nucoase si semintele forestiere, cerealele si semintele agricole,
animalele nevertebrate si vertebratele mici si chiar mijlocii, cadavrele
animalelor mari, humusul si putregaiul din sol in conditii extreme.
Omoara vertebratele prin scuturare, dupa obiceiul pradatorilor.
Dusmani: Lupii sunt dusmanii principali ai mistretului. Dusmani de
temut sunt si ursii si cainii de la stane. Rasii, sacalii, cainii hoinari si chiar
vulpea pot deveni si ei, in anumite conditii si mai ales pentru progenitura,
pradatori. Mistretul se teme de ursi, de lupi si de cainii de la stane retraganduse
din fata acestora in desisuri, unde se poate apara. Pe ceilalti dusmani ii
neglijeaza, dar ii fugareste din preajma progeniturii.
Sociabilitate: Mistretul este sociabil. Scroafa cea mai batrana,
impreuna cu urmasele acesteia care sunt mame, cu scroafele sterpe, cu godacii
si cu purceii descendenti din familie formeaza o grupare familiala, denumita
ciurda sau card. Aceasta grupare este condusa de scroafa cea mai in varsta. In
cadrul ciurdelor, vierii tineri sunt acceptati pana la varsta de un an. Dupa
aceasta varsta vierii se retrag si formeaza, pana toamna, asocieri de cate 3-4
vieruti tineri. De foarte multe ori, vierutii singuratici se localizeaza in
apropierea unui vier solitar, probabil pentru o eventuala protectie impotriva
pradatorilor. Vierii puternici si cei batrani traiesc solitar.
Vierii vin la ciurda in perioada imperecherii, dar o stapaneste doar cel
mai batran si mai puternic dintre pretendenti. Acesta preia temporar, in cadrul
ierarhiei ciurdei, pozitia de varf.
Ceilalti vieri, indepartati de la imperechere, se deplaseaza zeci de km,
chiar pana la distante de 50 - 60 km in conditii deosebite, in cautarea
scroafelor libere, aflate in calduri.
Reproducere: Perioada de imperechere este lunga, ca si in cazul
muflonului, tinand din septembrie pana in ianuarie. Varful acesteia se situeaza
insa in lunile noiembrie-decembrie.
Perioada de imperechere se declanseaza o data cu intrarea in calduri a
primei scroafe. Dupa montarea la rand a tuturor scroafelor din card, fiindca
acestea isi sincronizeaza de regula imperecherea, interesul vierului pentru
gruparea familiala scade, si se retrage in cautarea altui card cu scroafe nefecundate.
Perioada de gestatie dureaza 18 saptamani, dupa care scroafele nasc 4-8 purcei fiecare, uneori mai putini (scroafele tinere), alteori mai multi (chiar
10-12 in cazul scroafelor mature). De retinut ca o singura scroafa nu poate
creste mai mult de 10 purcei, deoarece numarul acestora este limitat de
numarul mameloanelor si de obiceiul purceilor de a stapani, dupa varsta de 4
saptamani, fiecare cate un mamelon.
Obiceiuri: Mistretul ranit si urmarit ataca omul. Chiar si scroafele
batrane, care isi apara cu darzenie progenitura, o pot face in preajma
zacatorilor. Foarte rar si solitarii batrani hartuiti de caini, pot ataca omul in
zona locurilor de odihna.
In alte conditii mistretii se feresc de om, asa cum se feresc si celelalte
specii de vanat mare din Romania.
Mistretul se scalda in mocirla din necesitate, inoata cu placere,
marcheaza teritoriul, isi tine riguros trecatorile si orele de trecere etc.
Vanare: Sezonul de vanatoare admis prin lege pentru mistret este
extins pe tot parcursul anului pentru vier si 1 iunie - 31 ianuarie femela si purcel.
Metodele de vanatoare admise sunt: la goana, cu sau fara caini de
mistreti, la panda si, uneori, dibuitul. Este practicata si metoda urmaririi
mistretului pe urma, conditionata insa de existenta zapezii proaspete, moi si pufoase.
Mistretii pot fi impuscati cu proiectile unice trase din arme lise sau cu
arme cu glont, de la calibru 6,5 x 57 in sus.
Coltii de vier sunt considerati trofeu conventional. Sunt considerate
trofee neconventionale si coltii de scroafa, precum si parul din coama ambelor
sexe, blanurile si busturile naturalizate.
Ocrotire si ingrijire: Mistretul este una dintre speciile de vanat care
raspunde foarte bine la masurile de ingrijire din partea omului. In afara
conditiilor de liniste si adapost, in iernile cu sol inghetat sau cu zapezi foarte
mari, care-i impiedica deplasarea, trebuie sa fie ajutat cu hrana. Accepta
aproape orice fel de hrana complementara: de la reziduurile de cazan de tuica
si boasca de struguri, pana la cereale, carne de cal, viscere de la abatoarele de
pasari etc. Hranirea complementara trebuie continuata si primavara devreme,
mai ales in zonele cu scroafe fatate.
Hranirea complementara in iernile grele, crutarea scroafelor mama si
tinerea lupului sub control, ca de altfel si a braconajului, constituie cheia
succesului in cazul mistretului.
Pagube: Atat prin consumul preferential de hrana, cat si in cazul lipsei
acesteia, mistretul poate produce prejudicii importante, de natura a atrage
mania agricultorilor, dar uneori si a silvicultorilor. Pagube in agricultura
produce prin consumul de cereale, prin ramarea pasunilor, prin consumul
semintelor s.a.m.d. In padure, consumul semintelor incorporate in sol pentru
refacerea arboretelor, precum si smulgerea, cu gura, a puietilor din regenerari
in scopul consumarii radacinilor, pot compromite refacerea padurii pe
suprafete demne de luat in seama. La toate acestea se mai adauga prejudiciile
produse in plantatiile pomicole si in vii.
In scopul evitarii sau cel putin a diminuarii prejudiciilor cauzate de
mistreti, trebuie luate urmatoarele categorii de masuri considerate eficiente:
mentinerea efectivelor reale la nivelul celor optime, intr-o structura
corespunzatoare pe sexe si clase de varsta;
asigurarea linistii in padure si mentinerea mistretilor in interiorul
acesteia, prin cultivarea unor ogoare de hrana special destinate acestui scop
sau prin hranirea complementara inclusiv in timpul verii;
sperierea si alungarea mistretilor din locurile unde incep sa produca
prejudicii si, in ultima instanta, impuscarea cate unui exemplar, de preferinta
purcel, din ciurda naravita la culturi.

  << Atlas