Muflonul (Ovis aries musimon P.)
Denumiri: Masculul se numeste muflon sau berbec, femela muflonita
sau oaie, iar puiul miel.
Descriere: Culoarea de baza a muflonului este bruna, cu nuante de la
brun-ruginiu pana la brun-inchis si chiar negru. Partea ventrala a corpului,
partile interioare ale picioarelor, regiunea anala si unele parti ale fetei sunt de
nuanta albicioasa. Berbecii prezinta, in plus, doua pete albe pe partile laterale, ca
o sa, si o barba prelungita pe gat, inchisa la culoare. In general, berbecii sunt mai
inchisi la culoare decat femelele. Parul de iarna, la toate exemplarele, este, de
asemenea, mai inchis la culoare. Masculii se deosebesc evident de femele prin
prezenta coarnelor persistente, dupa care se poate aprecia varsta lor chiar de la
distanta. Femelele fie nu au coarne, fie prezinta coarne de
dimensiuni reduse, de 10 - 15 cm, orientate catre spate. Berbecii au
greutate mai mare (30 - 50 kg), comparativ cu femelele (20 - 30 kg).
In functie de dezvoltarea coarnelor, care apar incepand de la varsta de
4 luni, si mai ales de numarul de inele anuale de pe acestea se poate stabili, cu
precizie, varsta muflonului viu si impuscat. De asemenea, varsta se mai poate
stabili cu suficienta precizie si dupa uzura danturii.
Longevitate: Este apreciata la 15-20 ani.
Sunete: Semnalul de alarma este un suierat slab, pe care-l scot atat
berbecii, cat si oile. Mielul si oaia comunica asemenea oilor domestice, printr
un behait slab.
Urme: Amprentele seamana, pana la identitate, cu cele ale oilor
domestice. Urmele masculului sunt insa cu putin mai mari decat ale femelei.
Simturi: Toate simturile sunt considerate foarte bune. Din cauza
agerimii, apropierea de mufloni este extrem de dificila in terenul liber.
Biotop: Specie alohtona, originara din Corsica si din Sardinia, s-a
aclimatizat bine in Europa Centrala, unde prefera padurile de foioase, cu
intindere mai mare de 1000 ha si cu sol stancos si uscat. Desi este animal de
dealuri, prospera si in zonele de ses. Necorespunzatoare sunt doar terenurile
umede, care favorizeaza dezvoltarea galbezei, precum si terenurile cu zapada
mai mare de 30-40 cm, mai ales daca aceasta este persistenta.
Hrana: Nu este deloc pretentios fata de conditiile de hrana,
comportandu-se, din acest punct de vedere, asemanator lopatarului. Este insa
sensibil la lipsa de sare si de apa pentru baut. Mananca iarba verde si uscata,
muguri, lujeri, frunze verzi de sub zapada, mezdreste coaja arborilor si
pomilor fructiferi, consuma ghinda si alte fructe de padure etc.
Dusmani: Lupul, rasul, sacalul, vulpea si cainii hoinari sunt potentialii
dusmani ai muflonului. In conditiile din Romania, eventuala repopulare a
muflonului nu se poate realiza cu succes, decat in afara zonei ocupate de lupi
si de rasi. Raman insa ceilalti dusmani, in special sacalul si vulpea, care,
alaturi de cainii hoinari, au dus la exterminarea muflonului din ultima zona
ocupata la noi in Dobrogea.
Sociabilitate: Muflonii traiesc in carduri mixte, iar cand pasuneaza se
comporta asemenea oilor domestice.
Reproducere: Ambele sexe ating maturitatea sexuala in cel de al doilea
an de viata. Imperecherea are loc in intervalul august-ianuarie, principala
perioada fiind insa octombrie-noiembrie. Sarcina dureaza 22 de saptamani,
dupa care femela fata de regula un miel, mai rar doi. Fatarile au loc devreme,
cel mai frecvent in luna aprilie, dar pot sa aiba loc atat la sfarsitul lunii martie,
cat si in mai.
Este un animal cu activitate crepusculara, nocturna si aurorala.
Vanare: Intre 15 septembrie - 15 decembrie.
Se impusca la panda si la dibuit. Ca si in cazul cervidelor este
recomandata vanarea prioritar selectiva, a cel putin 50% din cota de recolta la
masculi, selectie care se realizeaza in principal dupa aspectul trofeului. Trofeul il constituie bustul cu coarne, coarnele cu craniu intreg sau
coarnele cu parte din acesta. Trofeul este cu atat mai valoros cu cat berbecul
este mai in varsta.
Armele care se pot utiliza la vanarea muflonului sunt exclusiv cu glont,
de la calibrul 5,6 x 50 in sus.
Ocrotire si ingrijire: Combaterea cainilor hoinari si imputinarea
sacalilor si vulpilor, pana nu se mai vad, este prima grija a gestionarilor
terenurilor de vanatoare cu mufloni. Lupul si rasul nu au ce cauta in astfel de
terenuri.
Prezenta lupului si chiar a sacalului si a cainelui hoinar in teren fac ca
toate eforturile intreprinse pentru introducerea si conservarea muflonului sa fie
zadarnice.
In terenurile cu mufloni, asadar fara acesti pradatori, gestionarul
fondului de vanatoare trebuie sa administreze permanent sare, iar in perioada
critica de iarna, furaje fibroase si concentrate.
Nu este foarte pretentios in privinta calitatii fanurilor, care trebuie
administrate igienic, in hranitori.
Pagube: Poate produce prejudicii demne de luat in seama, in principal
prin cojirea arborilor si roaderea mugurelui terminal in regenerarile forestiere
tinere. In terenul agricol pagubele se pot lua in consideratie doar la densitati
mari. Nu este insa cazul in Romania, unde muflonul nu mai exista, in prezent,
in libertate.

  << Atlas