Potarnichea (Perdix perdix L.)
Alta denumire: Potarniche cenusie.
Descriere: Este o specie autohtona, valoroasa, frecventa candva, in
efective apreciabile, de la campie pana in zona de dealuri inalte. A fost
semnalata si la munte, chiar si in golul alpin, dovedind o plasticitate ecologica
remarcabila, asemanatoare iepurelui.
Are talie mica (320-440 g) si nuanta generala cenusie. Capul, gusa si
partial coada sunt roscate, abdomenul alburiu, cu o pata bruna-ruginie in forma
de potcoava pe piept. Flancurile sunt tarcate cu brun-roscat, iar aripile striate
cu dungi galbene. Ciocul este cenusiu, ca si picioarele exemplarelor mature.
Doar puii pana la varsta de un an au picioarele galbui. In jurul ochilor cafenii,
prezinta un cerc ingust rosu.
Dimorfismul sexual este slab evident. Cocoselul se deosebeste totusi
de gaina prin potcoava bruna de pe piept mult mai evidenta si prin dungile
galbui de pe tectrice, care sunt doar longitudinale, la femela acestea fiind si
transversale. De asemenea, se mai deosebeste si prin lipsa petei mai deschise
de deasupra ochiului, care la majoritatea femelelor este evidenta.
Exemplarele tinere, de pana la un an, se deosebesc, la randul lor, de
cele adulte prin culoarea galbena a picioarelor, prin primele doua remige mai
ascutite la varf comparativ cu aceleasi pene mai rotunjite la exemplarele
mature, prin ciocul mai putin incovoiat si prin potcoava de pe piept mai conturata.
Se apreciaza ca putine potarnichi pot depasi in libertate varsta de 3-4 ani.
Glasul, auzit mai des in perioada imperecherii, este emis de cocosei.
De asemenea, este auzit atunci cand acestia conduc cardul in zbor sau cand vor
sa-l adune. Puii scot un piuit slab.
Vazul si auzul sunt la fel de dezvoltate ca si la fazan.
Urma este asemanatoare cu a fazanului, dar mai mica. Se deosebeste de
urmele de marimi asemanatoare ale altor pasari prin unghiul mai mare dintre
degete, precum si prin urma degetului din spate, mai scurt si mai oblic
asezata. Urma partie se compune din siraguri de urme aproximativ paralele,
lasate separat de catre indivizii stolului.
Habitat: Prefera terenurile agricole din campie si de pe coline, cu
parloage, tufarisuri, spinarii, remize si cranguri, care le asigura ascunzisuri
naturale adecvate si hrana din abundenta. La deal populeaza izlazurile cu
maracinisuri si catinisuri, iar la munte golurile mari din interiorul sau de
deasupra padurii, precum si unele parchete exploatate ras din apropierea
acestor goluri.
Hrana: Consta in seminte de plante salbatice, cereale, vegetale,
insecte, larve, rame, melci, oua de furnica, fructe, frunze verzi, ierburi etc.
Dusmani: Cvasitotalitatea pradatorilor salbatici cu par si pene, precum
si cainii si pisicile hoinare. In timpul clocitului gainusa este mai expusa
pierderilor decat cocoselul, ceea ce explica disproportia existenta intre sexe in
favoarea masculilor. Poate suferi pierderi grele iarna, pe zapada, mai ales in
terenurile fara adaposturi, cand devine mai vizibila pentru dusmanii aerieni.
Regresul potarnichii pare sa fi fost cauzat, pana de curand, de
extinderea monoculturilor, de mecanizarea lucrarilor agricole si, mai ales, de
chimizarea exagerata. In prezent se constata o reversie neasteptat de buna a
efectivelor, in multe zone din tara, ca urmare a involutiei agriculturii moderne.
Substantele chimice periculoase pentru animalele cu sange cald raman, ca si in
cazul fazanilor, responsabile de cele mai mari pierderi ale efectivelor speciei.
Obiceiuri: Este o pasare sedentara, fidela locului de trai, care nu se
indeparteaza mai mult de 1-2 km fata de locul de bastina. Are activitate
exclusiv diurna. Este de mentionat adaptarea de a innopta iarna in cerc strans,
pentru a crea un microclimat cu cateva grade in plus fata de mediul
inconjurator. Interesanta este si miscarea permanenta, pe parcursul noptilor
geroase, pe care o fac potarnichile de la marginea cercului intrand inspre
interior pentru a se incalzi. De asemenea, obiceiul de a innopta in tunele sub
zapada proaspat cazuta si de a se ascunde uneori de dusmani sub aceasta.
Reproducere: Stolurile de potarnichi se desfac in perechi, la sfarsitul
lunii februarie sau inceputul lunii martie, ocupand fiecare un anumit teritoriu,
in care urmeaza sa scoata si sa creasca puii. Acest teritoriu este aparat
impotriva eventualilor intrusi.
In cazul potarnichii, femela este cea care alege barbatusul. Fidelitatea
perechii se mentine cel putin pana in primavara urmatoare, dar si mai multi ani
la rand daca ambele exemplare scapa de bataia pustii si de dusmani.
La sfarsitul lunii aprilie - inceputul lunii mai, gainusa depune intr-un
cuib rudimentar amenajat pe pamant, in culturi sau la margine de desisuri, 10-
20 de oua, in fiecare zi cate unul. Clocitul incepe dupa depunerea ultimului ou
si dureaza 23-25 de zile. Cloceste exclusiv gainusa, insa la cresterea puilor
participa ambii parinti.
De remarcat ca parintii imita convingator pasarile ranite, in caz de
pericol pentru oua sau pentru pui, atragand astfel atentia dusmanilor asupra
lor, pentru a le abate atentia de la ceea ce protejeaza.
Daca prima ponta este distrusa, potarnichea depune a doua ponta, mai
redusa insa ca numar de oua decat prima.
Puii sunt nidifugi si reusesc sa zboare la 14-18 zile.
La varsta de 10 luni acestia devin maturi sexual.
Vanare: Se practica in perioada 15 septembrie - 31 decembrie, cu arma
lisa si alice de 2,5 mm. Metodele de vanare admise de lege sunt "la picior" (la
sarite), cu sau fara caine prepelicar, si "la goana". Nu este admisa vanarea "la
panda".
































































  << Atlas