Sitarul de padure (Scolopax rusticola L.)
Alta denumire: Sitar.
Descriere: Este o pasare relativ mica (250 - 300 g), de culoare ruginiepatata.
Analizat in detaliu, sitarul are spatele brun-ruginiu, cu pete negre si cu
dungi transversale cenusii. Abdomenul si pieptul sunt albe-galbui, cu linii
brune ondulate orientate transversal. Are coada neagra cu varful cenusiu si
capul cu trei benzi negre pe crestet, orientate transversal. Ochii mari
comparativ cu corpul sunt asezati spre crestetul capului si putin inapoi,
asigurandu-i o vedere de jur-imprejur (de 360grade). Din acest motiv sitarul nu
poate fi surprins nici atunci cand se hraneste cu ciocul infipt in pamant.
Ciocul, inconfundabil la sitar, este de doua ori mai lung decat capul, avand
circa 8 cm lungime si varful usor ingrosat. In aceasta ingrosare se deschid cele
doua orificii nazale, relativ fine. Varful ciocului este mobil pentru
a putea apuca hrana din sol fara deschiderea ciocului, ci doar a varfului acestuia.
Dimorfismul sexual este putin evident. Totusi masculii se deosebesc de
femele prin: corpul mai mic si partea ventrala mai cenusie, comparativ cu a
femelelor care este galbuie-albicioasa, si prin capetele oaselor pubis mai apropiate.
Simturi: Sitarul are vazul si auzul fine, dar exceleaza si printr-un
remarcabil simt al pipaitului, gratie caruia reuseste sa descopere hrana cautata
in pamant (rame, insecte si larvele acestora).
Glas: Sitarul scoate un "corait" discret caracteristic, urmat de piscuit
mai puternic, auzite in perioada imperecherii. Femela speriata de langa cuib
sau de langa pui scoate un strigat scurt, asemanator celui emis de gaita,
dar mai discret.
Longevitate: Este apreciata la 12 ani.
Habitat: Este o pasare de pasaj, care cuibareste in numar redus si in zona
montana a tarii noastre. In toate iernile blande raman exemplare, putine la numar,
care ierneaza in Delta si Lunca Dunarii, dar si in padurile din campie. Esential
pentru sitar este solul umed si neinghetat, din care sa-si poata agonisi hrana.
Primavara este frecvent intalnit in padurile si izlazurile impadurite de
pe versantii apelor curgatoare cu orientare nord - sud, iar toamna in luncile
apelor de ses. De mentionat ca prefera arboretele tinere, ajunse in stadiul de
prajinis, instalate pe soluri trofice.
Hrana: rame, alte larve din sol si de sub frunzisul padurii, insecte adulte etc.
Obiceiuri: Migreaza numai noaptea, in grupuri mici, iar durata
pasajului depinde de evolutia vremii. La instalarea brusca a primaverii, dupa
ierni lungi, pasajul este scurt, dar puternic. Inrautatirea brusca a vremii si
zapezile tarzii din aprilie pot opri pasajul si pot obliga multe femele sa depuna
ponta pe teritoriul tarii noastre, chiar in zone de dealuri inalte, la limita de jos a
zapezii. Astfel de situatii sunt insa rare.
De regula pasajul incepe in martie si tine pana in mai, neproducandu-se
"caderi" dense la sitari. In octombrie-noiembrie si chiar mai devreme are loc
pasajul invers, dinspre nord spre sud.
Reproducere: Masculul desfasoara zborul nuptial de seara si de
dimineata, in cautarea femelei care-l asteapta pe sol, dupa aparitia luceafarului
de seara si, respectiv, inainte de disparitia celui de dimineata. Imperecherea are
loc pe sol. Femela depune in medie 3-5 oua, pe care le cloceste singura timp
de 22-24 de zile. De obicei femela scoate doua randuri de pui, prima data in
aprilie-mai, iar a doua oara in iulie-august.
Puii sunt nidifugi, la 4 saptamani devenind deja zburatori. Pana la
varsta de un an pot fi deosebiti de adulti prin configuratia primei remige, care
la pui are marginea colorata zimtat mai inchis, pe cand la adulti este alburie.
Se sustine ca in caz de pericol femelele isi muta puii in zbor, tinandu-i strans
cu picioarele, ori intre cioc si piept, ipoteza insuficient cercetata.
Vanare: Este una dintre speciile cele mai apreciate de vanatori, atat
pentru tirul oferit, cat si pentru raritatea sa si pentru gustul deosebit de bun al
carnii. Se impusca la panda, la goana si, cel mai elegant, la picior cu cainele de
vanatoare. Perioada legala de vanare este 1 septembrie - 28 februarie, la
sitar tragandu-se cu alice mici, de 2,0 mm, maximum 2,5 mm.
Trofeul il constituie "penita pictorului" sau "pana pictorului", de fapt
pana dinaintea primei remige, si pamatuful (pensulita) din jurul tartitei.

Sitarul de mal (Limosa limosa L.)
Se poate confunda usor, mai ales in zbor, cu alte specii ocrotite de lege,
cum ar fi sitarul de mal nordic, sitarul de namol, culicii si fugacii. Se
recunoaste insa dupa cioc, care este foarte asemanator cu cel
al sitarului de padure.
Este o pasare de pasaj rara pe continent si foarte rar intalnita, ca
oaspete de vara, in Delta Dunarii. Trece prin Romania in stoluri mici. Pare
agitat permanent si relativ zgomotos, avand zborul rapid si energic.
Iarna, penajul dorsal este partial negru, partial brazdat cu dungi roscate
ruginii. Pe piept si gat este cenusiu-roscat, iar pe abdomen alb. Coada este
neagra. Capul este roscat-ruginiu, cu dungi longitudinale, fine si negre. Aripile
sunt maronii-cenusii, cu dungi longitudinale inchise la culoare. Ciocul este
roz-portocaliu la baza si mai inchis la culoare spre varf. Picioarele sunt albe.
In zbor este usor vizibila culoarea neagra a cozii si a varfurilor aripilor
si o banda alba transversala peste aripa.
Momentan vanatoarea este interzisa la aceasta specie.

  << Atlas